O definiție pentru buntului

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buntuluĭésc și bontăluĭésc v. tr. (rus. buntovátĭ. V. bunt). Mold. Pop. Răscol, revolt. V. refl. Se buntuluĭa ca bivolu’n taboni. V. zavergisesc.

Intrare: buntului
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buntului
  • buntuluire
  • buntuluit
  • buntuluitu‑
  • buntuluind
  • buntuluindu‑
singular plural
  • buntuluiește
  • buntuluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buntuluiesc
(să)
  • buntuluiesc
  • buntuluiam
  • buntuluii
  • buntuluisem
a II-a (tu)
  • buntuluiești
(să)
  • buntuluiești
  • buntuluiai
  • buntuluiși
  • buntuluiseși
a III-a (el, ea)
  • buntuluiește
(să)
  • buntuluiască
  • buntuluia
  • buntului
  • buntuluise
plural I (noi)
  • buntuluim
(să)
  • buntuluim
  • buntuluiam
  • buntuluirăm
  • buntuluiserăm
  • buntuluisem
a II-a (voi)
  • buntuluiți
(să)
  • buntuluiți
  • buntuluiați
  • buntuluirăți
  • buntuluiserăți
  • buntuluiseți
a III-a (ei, ele)
  • buntuluiesc
(să)
  • buntuluiască
  • buntuluiau
  • buntului
  • buntuluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)