BURDUȘI, burdușesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf (1); a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Rar; despre ape) A se umfla. 2. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din burduș.

burduși [At: CARAGIALE, T. I, 44 / V: bor~, ~uji, ~doși / Pzi: ~șesc / E: burduș + -i] (Reg) 1 vt A umple ceva până la refuz. 2 vt (Fig) A bate tare pe cineva. 3 vr A se umfla ca un burduf (1). 4 vr (D. fructele răscoapte) A se strica.

burduși vb. IV. 1 tr. A umple ceva pînă la refuz, ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. Să burdușiți pămîntul de grîu (ISP.). ♦ Fig. (fam.; și cu determ. „în bătăi”, „cu bătaia”) A da în cineva ca într-un burduf, a bate zdravăn pe cineva. Îi luă în goană și-i burduși în bătăi (ISP.). 2 refl. (despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se umfla ca un burduf; a se scoroji, a se coșcovi. Pereții sînt burdușiți, trebuie să-i tencuim din nou (POP.). 3 refl. (despre ape) A se învolbura. Apa... se umflă, se burdușește și urlă, făcînd clăbuci (VLAH.). 4 refl. (despre fructe răscoapte) A se strica (umflîndu-se). ◊ Fig. Talpa și vîrfu nației sînt bordoșite, răscoapte de veninul corupției (JIP.). • pl. -esc. și (reg.) burduji, borduși, bordoși vb. IV. /burduș + -i.

BURDUȘI, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf (1); a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Rar; despre ape) A se umfla. 2. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din burduș.

BURDUȘI, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple (ceva) ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. O să ne burdușim pîntecele cu pepeni, cu lubenițe. STANCU, D. 256. Spor și îmbelșugare... să burdușiți pămîntul de grîu. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Tranz. (Uneori determinat prin «în bătăi») A bate zdravăn, a snopi, a stîlci în bătaie. Tot o va tîrnui mamă-sa acasă și tat’su tot o va burduși. PAS, 7.I 123. Dacă se băgau să-i potolească pe bătăuși, se alegeau burdușiți. PAS, L. I 77. Îi luă în goană și-i burduși în bătăi, pînă ce trecu Dunărea. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ A trînti (pe cineva) îmbrîncindu-l; a buși. 3. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul mobilei etc.) A se umfla (de umezeală sau de uscăciune); a se scoroji, a se coșcovi. Tot peretele s-a burdușit. 4. Refl. (Despre nori și ape) A se umfla (ca un burduf). Ici apa se scufundă, bolborosind ca suptă de gura unei viitori, colo se umflă, se burdușește și urlă, făcînd clăbuci. VLAHUȚĂ, O. A. 407.

BURDUȘI, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Despre ape) A se umfla. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. – Din burduș.

A BURDUȘI ~esc tranz. pop. 1) (lucruri) A vârî cu forța într-un spațiu restrâns ca să încapă mai mult; a înghesui; a îndesa; a ticsi. 2) (spații limitate) A umple până la refuz; a ticsi. 3) A face să se burdușească. 4) fig. fam. (persoane) A snopi în bătaie; a bate zdravăn. /Din înv. burduș (burduf)

A SE BURDUȘI se ~ește intranz. 1) (despre tencuială sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se coșcovi; a se coși; a se scoroji. 2) (despre ape) A-și ridica nivelul; a ieși din maluri; a se revărsa; a irupe; a deborda. /Din înv. burduș (-burduf)

burdușì v. 1. a umfla pe cineva în bătăi: mă cam burdușise în spate PANN; 2. a se umfla și încovoia de uscăciune sau de umezeală (de scânduri); 3. a se muia foarte tare, a se face mălăieț (de poame); 4. a se face găunos (de arbori). [Din burduș = burduf (cf. burdușel): lit. a umfla ca un burduf].

bordoși v vz burduși

bordoși vb. IV. v. burduși.

borduși vb. IV. v. burduși.

burdușésc v. tr. (d. burduh, burduf). Unflu. Fig. Bat răŭ, coșesc, snopesc: l-a burdușit în bătăĭ. V. refl. Mă unflu. Mă îndoĭ de uscăcĭune: scîndurile se burdușesc. Mă moĭ, mă cofleșesc: perele s’aŭ burdușit. Mă fac găunos: copaciĭ se burdușesc.

burduși (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burdușesc, 3 sg. burdușește, imperf. 1 burdușeam; conj. prez. 1 sg. să burdușesc, 3 să burdușească

burduși (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burdușesc, imperf. 3 sg. burdușea; conj. prez. 3 să burdușească

burduși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burdușesc, imperf. 3 sg. burdușea; conj. prez. 3 sg. și pl. burdușească

burduși (conj. burdușească)

BURDUȘI vb. v. snopi, stâlci.

BURDUȘI vb. 1. v. îngrămădi. 2. v. coșcovi.

burduși vb. v. SNOPI. STÎLCI.

BURDUȘI vb. 1. a ghemui, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. și pop.) a strîmtora, (reg.) a bucși, (prin Transilv. și Mold.) a bicsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. și Transilv.) a desăgi, (Mold.) a găvozdi, (fig.) a căptuși. (A ~ în valiză toate cele necesare.) 2. a se coji, a se coșcovi, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofîlci, (reg.) a se scochița. (Pereții se ~.)