13 definiții pentru bântuială

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÂNTUIALĂ, băntuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.

bântuia sf [At: (a. 1654), ap. HEM. 3213 / V: (înv) ~uea / P: ~tu-ia~ / Pl: ~ieli, (înv) ~iele / E: bântui + -eală] 1 (Pop) Bântuire (1). 2 (Înv; îlav) Fără nici o ~ în bună voie, nesupărat de nimeni. 3 (Înv) Jaf, pustiire (din partea dușmanilor) Si: bântuire (4). 4 (Înv) Încercare. 5 (Înv) Ispită.

BÂNTUIALĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.

bîntuia s.f. (pop.) 1 Supărare, necaz. Le răsplătește de bîntuiala ce mi-au făcut (MIN.). ◊ Expr. Fără nici o bîntuială = în bună voie, nesupărat de nimeni. Le-au dat voie cu toată casa și familia lor, încătro li va fi voia, fără nici o băntuială să se ducă (CANT.). 2 (înv.) Jaf, pustiire. • pl. -ieli. /bîntui + -eală.

BÎNTUIA (pl. -eli) sf. 1 Faptul de a bîntui 2 Supărare, vătămare: sîrguința ce punea... să le păzească de ori-ce răutăți și bîntueli (ISP.) 3 Ispită: și să nu ne duci pre noi în ~; ce ne izbăvește pre noi de cel rău (BIBL.).

BÎNTUIALĂ, bîntuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz, vătămare. Să le păzească de orice răutăți și bîntuieli (ISPIRESCU). – Din bîntui + suf. -eală.

bântueală f. starea celui bântuit: stricăciune, pagubă mare.

bîntuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a bîntui și rezultatu eĭ (perdere, pagubă). Ispită (Bibl. 1688).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bântuia (fam.) s. f., g.-d. art. bântuielii; pl. bântuieli

bântuia (fam.) s. f., g.-d. art. bântuielii; pl. bântuieli

bântuia s. f., g.-d. art. bântuielii; pl. bântuieli

Intrare: bântuială
bântuială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bântuia
  • bântuiala
plural
  • bântuieli
  • bântuielile
genitiv-dativ singular
  • bântuieli
  • bântuielii
plural
  • bântuieli
  • bântuielilor
vocativ singular
plural
bântueală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bântueală
  • bântueala
plural
  • bântueli
  • bântuelile
genitiv-dativ singular
  • bântueli
  • bântuelii
plural
  • bântueli
  • bântuelilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bântuia, bântuielisubstantiv feminin

etimologie:
  • Bântui + sufix -eală. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.