bâzdoacă sf [At: H IX,7 / V: -oagă / Pl: ~ace / E: nct] Măciucă.

bâzdoagă sf vz bâzdoacă

bîzdoacă s.f. (reg.) Măciucă, ciomag gros, bîtă. Uțu umbla cu Avram spre casă, legănîndu-și de mijloc „bîzdoaca” (DUMITRIU). • pl. -ce. /cf. buzdugan.

BÎZDOACĂ (pl. -ce) sf., BÎZDOC (pl. -oace) sn. Olten. Ciomag gros cu măciucă la capăt: Să-mi dai flintă ghintuită, Să-mi dai bîzdoacă pîrlită (TOC.); fig.: a-i sări bîzdocul, a se supăra deodată, fără pricină, a-i sări țandăra: din chiar senin îi sare bîzdocul (L.-M.).

BÎZDOACĂ, bîzdoace, s. f. (Regional) Ciomag gros, măciucă mare. Uțu umbla cu Avram spre casă, legănîndu-și de mijloc «bîzdoaca», ciomagul-măciucă. DUMITRIU, N. I. 88.

BÎZDOACĂ, bîzdoace, s. f. (Reg.) Ciomag gros.

bâzdoagă f. băț gros, bâtă. [Formă redusă din buzdugan; cf. în Oltenia, buzdugă, măciucă].