opțiuni
  • info

13 definiții pentru bălălău (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂLĂLĂU adj. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău.

bălălău2, ~aie [At: CREANGĂ, P. 322 / Pl: ~ăi, ~laie / E: bălălăi + -ău] (Reg) 1-3 a Bălăbănit2 (1-3). 4-5 smf Prostănac care umblă cu mâinile bălăbănind. 6 sn Variantă a jocului bâza.

bălălău adj. invar. (reg.) Care se bălăbănește. Ivan atunci se întoarce..., cu capul bălălău într-o parte (CR.). /bălălăi + -ău.

BĂLĂLĂU1 I. adj. și sm. 1 Care bălălăește, care umblă legănîndu-și corpul, sau numai capul, mîinile, într’o parte și într’alta 2 Pr. ext. Care-și pierde timpul cu nimicuri, pierde-vară (L.M.). II. adv. Bălălăind, legănîndu-se într’o parte și într’alta: Ivan atunci se ’ntoarse iar cu fața în jos, cu capul ~ într’o parte (CRG.).

BĂLĂLĂU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău.

BĂLĂLĂU adj. invar. (Regional) Care se leagănă greoi, la întîmplare, bălălăind) bănînăind. Ivan atunci se întoarce iar cu fața-n jos, cu capul bălălău într-o parte. CREANGĂ, P. 322.

BĂLĂLĂU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). – Din bălălăi + suf. -ău.

bălălău n. și a. 1. bănănăitul clopotelor; 2. șovăind: cu capul bălălău într’o parte CR.

bălălăŭ adv. (d. bălălăĭesc). Fam. Bălălăind, clătinîndu-te șovăind: îi atîrnă mînile bălălăŭ, umbla bălălăŭ.

pălălău2, ~ăie[1] a vz bălălău

  1. Variantă neatestată de definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bălălău (reg.) adj. m., s. m. (om ~, bălălăul)

!bălălău (reg.) adj. m., s. m.

bălălău adj. m.

Intrare: bălălău (adj.)
bălălău2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A114.1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălălău
  • bălălăul
  • bălălău‑
  • bălălaie
  • bălălaia
plural
  • bălălăi
  • bălălăii
  • bălălaie
  • bălălaiele
genitiv-dativ singular
  • bălălău
  • bălălăului
  • bălălaie
  • bălălaiei
plural
  • bălălăi
  • bălălăilor
  • bălălaie
  • bălălaielor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bălălău, bălălaieadjectiv

  • 1. regional Care se bălăbănește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ivan atunci se întoarce iar cu fața-n jos, cu capul bălălău într-o parte. CREANGĂ, P. 322. DLRLC
etimologie:
  • Bălălăi + sufix -ău. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.