15 definiții pentru caic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAIC, caice, s. n. 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. – Din tc. kayık.

caic sn [At: URICARIUL, ap. LET. 171 / V: ~iuc / Pl: ~ice / E: tc kayık] 1 (Înv) Ambarcație îngustă cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2 Luntre turcească lungă și îngustă, încovoiată la capete.

CAIC, caice, s. n. 1. Ambarcație îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre turcească ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete. – Din tc. kayik.

CAIC, caice, s. n. Mică navă cu pînze (folosită mai mult în Bosfor). Venise un popă bătrîn și cu glas desfundat, De pe un caic părăsit să prohodească marea. LESNEA, I. 39. Un caic sosește în tăcere-adîncă Și pe sub ferestre la serai a stat. BOLINTINEANU, O. 101. ♦ Luntre ușoară, lungă și îngustă, cu cele două capete încovoiate. Spumegînd se bate Dunărea de maluri, Caicul pornește clătinat de valuri. IOSIF, V. 78. Departe, încolo, un pescar turc trăgea la edec în tăcere caicul său încărcat. ODOBESCU, S. I 140.

CAIC, caice, s. n. 1. Mică navă cu vele (și cu motor), avînd pupa și prora mai înalte decît restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete. – Tc. kayik.

CAIC ~ce n. 1) Ambarcație îngustă, cu capetele ascuțite și cu două catarge. 2) Luntre (pescărească) ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete. [Sil. ca-ia-] /<turc. kayik

caic n. luntre ușoară turcească, țuguiată la ambele căpătâie: doarme’n legănarea lungelor caice AL. [Turc. KAYIK].

caíc n., pl. e și rar urĭ (turc. kaĭik, kaĭuk; ngr. kaiki, bg. sîrb. kaik, rus. kaĭúk). Corabie maĭ mică și maĭ lata, dar mult maĭ mare de cît luntrea.

cefte-caic sn [At: ȘIO / Pl: nct / E: tc çifte kayik] (Înv) Fes în formă de caic, purtat, odinioară, de femei.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

caic (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caice

caic (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caice

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caic (caice), s. n. – Canoe, ambarcație ușoară. – Mr. căiche. Tc. kayik (Șeineanu, II, 76; Roesler 594; Lokotsch 1014; Ronzevalle 130); cf. ngr. ϰαïϰι; bg., sb. kaik.Der. caicgiu, s. m. (vîslaș, barcagiu), din tc. kayikçi.

Intrare: caic
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caic
  • caicul
  • caicu‑
plural
  • caice
  • caicele
genitiv-dativ singular
  • caic
  • caicului
plural
  • caice
  • caicelor
vocativ singular
plural
caiuc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

caic, caicesubstantiv neutru

  • 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. DEX '09 DLRLC
    diminutive: caicel
    • format_quote Venise un popă bătrîn și cu glas desfundat, De pe un caic părăsit să prohodească marea. LESNEA, I. 39. DLRLC
    • format_quote Un caic sosește în tăcere-adîncă Și pe sub ferestre la serai a stat. BOLINTINEANU, O. 101. DLRLC
  • 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Spumegînd se bate Dunărea de maluri, Caicul pornește clătinat de valuri. IOSIF, V. 78. DLRLC
    • format_quote Departe, încolo, un pescar turc trăgea la edec în tăcere caicul său încărcat. ODOBESCU, S. I 140. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.