calici [At: URECHE, ap. LET. I, 101/29 / V: căl~ / Pzi: ~cesc / E: calic] 1-2 vir A deveni sau a face să devină calic (4) Si: a (se) schilodi. 3-4 vir A deveni sau a face să devină calic (1) Si: sărăci. 5-6 vir A cerși. 7 vr A se zgârci.

CALICI, calicesc, vb. IV. 1. Tranz. (în regimurile de exploatare) A face pe cineva calic (1), a-l sărăci, a-l aduce la sapă de lemn. Nici nu vrei să stai cu noi de vorbă după ce ne-ai calicit. CAMILAR, N. II 93. Neică, frate, m-ai calicit! Atîta aveam pentru hrana copiilor: un cal și o căruță. PAS, L. I 287. Ce faci, vodă? Ce gîndești Pe la noi de cînd trăiești? Pe la noi de cînd veniși Țara toată caliciși. LIT. ANTIMONARHICĂ 110. ◊ Intranz. De cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. 552. ◊ Refl. Tudorel că-mi sărăcea, Tudorel se calicea. TEODOPESCU, P. P. 670. 2. Refl. A nu se îndura să dea banul din pungă, a fi zgîrcit. Și-n casă te calicești pînă la lescaie. CARAGIALE, O. III 36. 3. Intranz. (Învechit) A cerși. Văzui copiii pe uliți calicind. NEGRUZZI, S. II 236. 4. Tranz. (Regional) A schilavi, a ologi. (Refl.) Zgaiba... sapă tot piciorul... și se calicește vita de ispravă. La TDRG.

CALICI, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1). ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se lăcomi; a se zgîrci. 3. Tranz., intranz. și refl. (Înv. și reg.) A ologi. – Din calic.

A CALICI ~esc 1. tranz. A face să se calicească. 2. intranz. rar A umbla cu cerșitul; a cerși. /Din calic

A SE CALICI mă ~esc intranz. 1) A deveni calic; a-și pierde integritatea fizică; a se schilodi; a se mutila; a se schilăvi. 2) A deveni sărac; a-și pierde averea; a sărăci; a se ruina; a scăpăta. 3) A manifesta zgârcenie; a se scumpi; a se zgârci. /Din calic

CALICI vb. (Mold .) A ologi; a ciunti. De mînî și de picioare îi calicea. URECHE. Stăpînii . . . calicesc cu bătăi cumplite. BUCOAVNĂ 1795, 49^v. Etimologie: calic + suf. -i; cf. rus. kalĕčitĭ. Vezi și calic.

calicì v. 1. Mold. a sărăci; neamul tău să calicească POP.; 2. refl. a cerși: a se calici la cineva; 3. a fi sgârcit: se calicește să cheme un doctor.

calicesc, ~ească a [At: I. CR. I, 53 / Pl: ~ești / E: calic + -esc] 1 Care provine de la calic (1). 2 Specific calicului (1). 3 Care aparține calicului (1). 4 Care se referă la calic (1). 5 De calic (1).

2) calicésc v. tr. Fam. Schilodesc, ologesc, lovesc răŭ: Auleŭ! M’aĭ calicit! Prefac în calic. Sărăcesc, aduc la sărăcie: războĭu a calicit țara. V. intr. Ajung sărac: cartoforu a calicit. Cerșesc: umbla calicind. V. refl. Mă milogesc, mă rog umilit. Mă scumpesc, mă chirinogesc, mă arăt zgîrcit.

calici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicesc, 3 sg. calicește, imperf. 1 caliceam; conj. prez. 1 sg. să calicesc, 3 să calicească

calici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicesc, imperf. 3 sg. calicea; conj. prez. 3 să calicească

calici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicesc, imperf. 3 sg. calicea; conj. prez. 3 sg. și pl. calicească

CALICI vb. v. cere, cerși, milogi, ologi, schilodi.

CALICI vb. 1. v. lăcomi. 2. v. sărăci.

calici vb. v. CERE. CERȘI. MILOGI. OLOGI. SCHILODI.

CALICI vb. 1. a se lăcomi, a se scumpi, a se zgîrci, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atîta.) 2. a se ruina, a sărăci, a scăpăta, (înv. și reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mișeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (A ~ de tot, nu mai are nimic.)