consistoriu sn [At: (a. 1752) IORGA, S. D. XII, 64/ V: (Trs) ~tor, (înv) ~ium / Pl: ~ii / E: lat consistorium, fr consistoire] 1 Consiliu al împăraților romani. 2 (Pex) Loc unde se ținea consiliul. 3 Organ administrativ și disciplinar pe lângă mitropolii și episcopii. 4 (Îbrc) Adunare a cardinalilor prezidată de papă sau a canonicilor, prezidată de episcopi. 5 (În biserica protestantă) Adunare dirigentă a pastorilor. 6 (La evrei) Adunare dirigentă a rabinilor. 7 Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, confesiuni religioase etc. 8 Instanță judecătorească ecleziastică.

CONSISTORIU, consistorii, s. n. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici.

CONSISTORIU s.n. 1. Consiliu al împăraților romani. ♦ Loc unde se ținea acest consiliu. 2. Instanță judecătorească ecleziastică. ♦ Consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ♦ Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. [Pron. -riu. / < lat. consistorium – adunare, cf. fr. consistoire, germ. Konsistorium, it. consistorio].

CONSISTORIU s. n. 1. consiliu al împăraților romani. ◊ locul unde se ținea. 2. instanță judecătorească ecleziastică. ◊ consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ◊ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire)

CONSISTORIU ~i n. 1) Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. 2) Adunare de cardinali, convocată de Papa de la Roma. [Sil. -to-riu] /<lat. consistorium, fr. consistoire

consistoriu n. 1. adunare de cardinali convocați de papa în vederea unei afaceri importante; 2. adunare de preoți; 3. tribunal ecleziastic (v. dicasterie).

*consistóriŭ n. (lat. consistorium, d. consistere, a ședea împreună). Tribunal bisericesc ortodox. Adunare de cardinali catolicĭ saŭ de preuțĭ protestanțĭ. Consiliŭ religios jidănesc. V. sinedriŭ.

consistoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistoriul; pl. consistorii, art. consistoriile (desp. -ri-i-)

consistoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistoriul; pl. consistorii, art. consistoriile (-ri-i-)

consistoriu s. n. [-riu pron. -rĭu], art. consistoriul; pl. consistorii, art. consistoriile (sil. -ri-i-)

consistoriu, -rii.

CONSISTORIU s. (BIS.) (înv.) ordinariat. (Un ~ catolic.)

CONSISTORIU s. (BIS.) (înv.) ordinariat. (Un ~ catolic.)