CORINTIAN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien.

corintean, ~ă smf, a [At: CORESI, ap. GCR I, 24 / Pl: ~eni, ~ene / E: ns cf corintian] 1-13 Corintian (1-13).

corintian, ~ă [At: DA / P: ~ti-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr corinthien] 1 a Corintic. 2-3 smf, a (Persoană) care face parte din populația Corintului. 4-5 smf, a (Om) originar din Corint. 6 smp Populația care locuiește în Corint. 7-8 a Care aparține Corintului sau corintienilor (6) Si: corintic (4-5). 9-10 Privitor la Corint sau Corintieni (5) Si: corintic (6-7). 11-12 Care este specific Corintului sau corintienilor (6) Si: corintic (8-9). 13 Care provine din Corint Si: corintic (10). corectat(ă)

CORINTIAN, -Ă, corintieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Corintic. 2. S. m. și f. Locuitor al Corintului. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien.

*corintián, -ă adj. și s. Locuitor, lucru din Corint. Ordinu corintian, cel maĭ bogat din ordinele arhitectonice.

corintean v. corintian

!corintian (desp. -ti-an)/(relig.) corintean adj. m., s. m., pl. corintieni (desp. -ti-eni) / corinteni; adj. f., s. f. corintiană/corinteană, pl. corintiene/corintene (Epistola către corinteni)

corintian (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintieni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiană, pl. corintiene

corintean, -ă, corinteni, -e s. m. și f. Locuitor al orașului Corint. ◊ Epistolele întâi și a doua ale sf. apostol Pavel către corinteni = două epistole (16 și respectiv 13 capitole) trimise de Pavel în urma veștilor primite că locuitorii din Corint s-au împărțit după simpatii (unii pentru Pavel, alții pentru Petru) și tindeau spre dezbinare. În ele se lămurește, printre altele, problema harismelor și a harismaticilor, a învierii morților și a Parusiei și se amintește de pătimirile apostolului pentru slujirea lui Hristos și mântuirea lor în luptă cu iudaizanții și cu păgânismul. – Din Corint (n. pr.).