CORNIȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: cornice s. f.] – Din fr. corniche.

cornișă sf [At: ODOBESCU, S. I, 388 / V: (înv) ~ice / Pl: ~șe / E: fr corniche] (Arh) 1 Parte superioară, proeminentă și ornamentată a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul Cf chenar, brâu, ciubuc, parcan. 2 Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc. 3 (Glg) Parte superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos. 4 Pantă abruptă. 5 Acumulare de zăpadă, depusă de vânt în formă de streașină, care prelungește o pantă sau acoperișul diverselor construcții. 6 Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc.

CORNIȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: cornice s. f.] – Din fr. corniche.

CORNIȘĂ, cornișe, s. f. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul. V. brîu, chenar, ciubuc. Cornișă dorică. – Variantă: cornice (ODOBESCU, S. I 388) s. f.

CORNIȘĂ s.f. 1. Partea superioară, proeminentă și ornamentată a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul. ♦ Mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc. 2. (Geogr.) Partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stîncos; pantă abruptă. ♦ Acumulare de zăpadă, depusă de vînt în formă de streașină care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții. [Var. cornice s.f. / < fr. corniche].

CORNIȘĂ s. f. 1. partea superioară, ornamentată, a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul. 2. mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc. 3. partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă. ◊ acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streașină, care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții. (< fr. corniche)

CORNIȘĂ ~e f. 1) Partea de sus a pereților unei clădiri, de obicei decorativă, care susține acoperișul și împiedică prelingerea apei de ploaie pe suprafața pereților. 2) Profil liniar decorativ care încadrează în partea superioară o ușă, o fereastră, un dulap etc. 3) Drum paralel cu marginea unei pante abrupte. [G.-D. cornișei] /<fr. corniche

cornișă f. Arhit. ornament compus din ciubuce trase afară unele peste altele servind de coronament unui zid, dulap, etc. (= fr. corniche).

corníșă f., pl. e (fr. corniche, d. it. cornice. V. corniză). Arh. Ornament compus din cĭubuce în relief în partea de sus a zidurilor, dulapurilor ș. a. Corniză.

cornice sf vz cornișă

CORNICE s.f. v. cornișă.

cornișă s. f., art. cornișa, g.-d. art. cornișei; pl. cornișe

cornișă s. f., art. cornișa, g.-d. art. cornișei; pl. cornișe

cornișă s. f., art. cornișa, g.-d. art. cornișei; pl. cornișe

cornișă, pl. cornișe

cornișă, -șe.