corăbia¹ sf vz corăbea

corăbea sf [At: TEODORESCU, P. P. 52 / P: ~bea / V: ~bia / Pl: ~ele și (reg) ~biele / E: corabie + -ea] 1-2 Corăbioară (1-2). 3 (Mpl; îf ~bia) Prăjitură în formă de corabie (1), cu migdale și miere. corectat(ă)

CORĂBIELE¹ s. f. pl. (Popular) Corăbii mici. În nouă vădurele Sînt cam nouă corăbiele. TEODORESCU, P. P. 52. – Pronunțat: -bie-.

CORĂBIELE² s. f. pl. (Rar) Corăbioare². Crezi poate că soția me face bibiluri și corăbiele? ALECSANDRI, T. 1223. – Pronunțat: -bie-.

corăbia (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiele (-bie-), art. corăbielele

!corăbiele (desp. -bie-) s. f. pl.

corăbiele s. f. pl. (sil. -bie-)

corăbia (corăbiele), s. f. – Prăjină, fursec. Tc. korabiie (Șeineanu, II, 145), probabil în legătură cu cuvîntul următor, cf. sp. barquillo. Din tc. provin și ngr. ϰουραμπιές, bg. korabija.

corăbiele Ca subtitlu, s-ar putea adăuga : sau cum se strică o etimologie. ȘIO explică, simplu și convingător, pluralul corabiele, prin tc. korabiye, bg. корабйя), (în РСБКЕ se notează курабйя), s.-cr. gurábija (vezi și Scriban). La CADE, situația se schimbă, cuvîntul devine corăbia. Ce e drept, am auzit în București pronunțarea corăbiele. Dar citatul (din Alecsandri) pe care se bazează CADE apare la ȘIO sub forma corabiele. Definiția la CADE este : „un fel de zaharica, numită și corăbioară”, din cauza formei asemănătoare cu o corabie. Aceasta nu-l împiedică pe CADE să accepte etimologia din turcește ! DA preia ambele citate din ȘIO (totuși pentru unul dintre ele trimite la CADE, iar pentru celălalt direct la Alecsandri) și acceptă etimologia turcească, presupunînd o influență a rom. corabie numai pentru varianta corăbioară. Lucrul cel mai bizar este că însuși Șăineanu, în DU, deși de astă dată prezintă ca formă romînească nu corabia, ci corabea, abandonează explicația prin limba turcă și scrie în loc de etimologie : „Lit. prăjitură în formă de corabie (v. corăbioară)”. În sfârșit, deși între timp explicația justă a fost reluată și precizată de Bogrea, DR, IV (1927 ), p. 801-802, totuși DLRM, făcînd, ca în multe alte cazuri, un pas mare înapoi, nu mai știe nimic de originea balcanică a cuvîntului și consideră că e vorba pur și simplu de un derivat de la corabie. Dar cuvintele rominești de felul lui corabie nu au diminutive, în -ea, ci în -ioară, -iuță etc. Avînd în vedere că în nici una din limbile balcanice nu se poate pune în legătură cuvîntul nostru cu „corabie” (în turcește pentru că numele corăbiei, gemi, nu seamănă de loc cu numele prăjiturii, în bulgară și în sîrbă pentru că numele prăjiturii este menținut distinct de al corăbiei), și în plus ținînd seamă că originalul este arab (cum arată Ronzevalle, p 122), se înțelege că asocierea cu corabie nu s-a putut face decât în romînește. Aceasta înseamnă că, dacă într-adevăr prăjitura a căpătat forma de corabie (Bogrea, loc. cit., admite faptul), avem aici un nou exemplu de influență a limbii asupra realității pe care o îmbracă (vezi mai jos holeră).