diferențiere sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 66/28 / V: (înv) ~iare, (îvr) ~rințare / P: ~ți-e~ / Pl: ~ri / E: diferenția] 1 Stabilire a diferențelor¹ (5), a deosebirilor între două sau mai multe obiecte, ființe Si: deosebire, separare. 2 Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. 3 Apariție de funcții sau caractere noi în cursul evoluției. 4 (Mat) Operație prin care se obține diferențiala (11) unei funcții.

DIFERENȚIERE, diferențieri, s. f. 1. Faptul de a crea sau de a stabili o diferență (între două ori mai multe lucruri, persoane, fenomene etc.); deosebire, separare. Izbucnirea și ascuțirea crizei economice mondiale din 1929, care s-a împletit cu criza agrară, a agravat situația țărănimii, a dat o intensitate mai mare procesului de sărăcire și de diferențiere de clasă la țară și a sporit nemulțumirile adînci ale țărănimii împotriva apăsării fiscale și cămătărești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 183. După 1867 diferențierea țăranilor se accentuează. IST. R.P.R. 436. Cu cît starea de diferențiere a dialectelor e mai avansată, cu atît e mai vizibil că ele au fond principal propriu și structură gramaticală proprie. GRAUR, F. L. 85. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. – Pronunțat: -ți-e-.

DIFERENȚIERE s.f. 1. Faptul de a crea o diferență; deosebire; separare. ♦ Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. ♦ (Fon.) Modificare a unui sunet față de altul neaccentuat. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. [< diferenția].

DIFERENȚIERE s. f. 1. acțiunea de a diferenția. 2. proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. ◊ (fon.) modificare sau dispariție a unui sunet într-un cuvânt sub influența unui alt sunet, identic sau asemănător, din același cuvânt. (< diferenția)

diferențiare sf vz diferențiere

diferințare sf vz diferențiere

diferențiere (desp. -ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri

diferențiere (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri

diferențiere s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri

DIFERENȚIERE s. v. deosebire.

DIFERENȚIERE s. deosebire, diferență, discriminare, distincție, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~...)

DIFERENȚIERE s. f. (< diferenția < fr. différencier): 1. delimitare a caracterelor specifice ale categoriilor lingvistice cu ajutorul exercițiilor, în vederea evitării confuziilor dintre ele. Termen folosit în sintagma exercițiu de diferențiere (v. exercițiu). 2. modificare sau dispariție a unei consoane într-un cuvânt sub influența unui alt sunet (identic sau asemănător) din același cuvânt (v. disimilare în contact).