disociere sf [At: IOANOVICI, TEHN. 38 / P: ~ci-e~ / V: (rar) ~iare / Pl: ~ri / E: disocia] 1 (Chm) Disociație (1). 2 (Flz) Rupere a unității și a echilibrului dintre al doilea și primul sistem de semnalizare, pe de o parte, și primul sistem și activitatea centrilor subcorticali, pe de alta. 3 (Fig) Despărțire în părți componente.

DISOCIERE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. 1. (Chim.) Descompunerea moleculelor în atomi sau în grupuri de atomi. Disocierea unei sări de amoniu. 2. (Cu sens abstract) Despărțire în părți componente. – Pronunțat: -ci-e-.

DISOCIERE s.f. Acțiunea de a disocia și rezultatul ei; disociație. ♦ Proces de separare a atomilor sau a grupurilor de atomi din moleculă. ♦ (Fiziol.) Rupere a unității și echilibrului dintre al doilea și primul sistem de semnalizare, pe de o parte, și primul sistem și activitatea centrilor subcorticali, pe de alta. [Pron. -ci-e-. / < disocia].

disociare sf vz disociere

disociere (desp. -ci-e-) s. f., g.-d. art. disocierii; pl. disocieri

disociere (-ci-e-) s. f., g.-d. art. disocierii; pl. disocieri

disociere s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. disocierii; pl. disocieri

disociez, -ciază 3, -cieze 3 conj., -ciam 1 imp., -ciind ger., -ciere inf. s.

DISOCIERE s. disociație. (O ~ necesară.)

DISOCIERE s. disociație. (O ~ necesară.)

Disociere ≠ asociere