21 de definiții pentru displăcea

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPLĂCEA, displac, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displace vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

DISPLĂCEA, displac, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displace vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

displăcea vi [At: HELIADE, O. I, 371 / V: ~lace, (îvr) desplace / Pzi: ~lac / E: it dispiacere] 1 A nu-i plăcea. 2 A nu agrea.

DISPLĂCEA, displac, vb. II. Intranz. (Construit cu dativul) A-i fi neplăcut, a nu-i fi pe plac. Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100. Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29. Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25. – Variantă: displace vb. III.

DISPLĂCEA vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displac, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea].

DISPLĂCEA vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere)

A DISPLĂCEA displac intranz. A înceta de a fi pe plac; a nu plăcea. /<it. dispiacere

DISPLACE vb. III v. displăcea.

displace v vz desplăcea[1]

  1. desplăcea nu este consemnat cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler

DISPLACE vb. III. v. displăcea.

* displác, -plăcút, a -plăceá v. intr. (dis- și plac, după fr. déplaire și lat. displicére). Nu plac: vorba asta-mĭ displace.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+displăcea2 (a-i ~) (a nu-i conveni) vb., ind. prez. 3 sg. [îmi etc.] displace, 3 pl. [îmi etc.] displac; conj. prez. 3 [îmi/să-mi] displa; cond. 3 sg. [mi-]ar displăcea; ger. displăcându-mi [etc.]; part. displăcut

displăcea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displac, 2 sg. displaci, 3 sg. displace; conj. prez. 1 sg. să displac, 3 sg. să displa; cond. prez. 1 sg. aș displăcea; ger. displăcând; part. displăcut

displăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displac; ger. displăcând; part. displăcut

displăcea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displac, 1 pl. displăcem, 2 pl. displăceți; part. displăcut

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISPLĂCEA vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

DISPLĂCEA vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Displicuit nasus tuus (lat. „Nasul tău a displăcut”) – hemistih al lui luvenal (Satire, VI, 495). Atacînd matroanele romane care își vărsau năduful asupra slujnicelor, poetul se referă la o sclavă, Pescas, care a fost crunt bătută de stăpîna ei pentru că nu i-a aranjat bine o buclă de păr și n-a reușit s-o înfrumusețeze. Și luvenal întreabă: „Cu ce-i vinovată fata, dacă chiar ție nasul tău nu-ți place?” – sau mai limpede: „dacă tu singură te găsești slută”. Prin urmare, cînd cineva este victima unor capricii, a unui act arbitrar, se poate spune în mod ironic, pe latinește: displicuit nasus tuus! – dacă nu preferăm vorba noastră: „N-au plăcut ochii tăi!” LIT.

Intrare: displăcea
verb (V502)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • displăcea
  • displăcere
  • displăcut
  • displăcutu‑
  • displăcând
  • displăcându‑
singular plural
  • displaci
  • displace-
  • displăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • displac
(să)
  • displac
  • displăceam
  • displăcui
  • displăcusem
a II-a (tu)
  • displaci
(să)
  • displaci
  • displăceai
  • displăcuși
  • displăcuseși
a III-a (el, ea)
  • displace
(să)
  • displa
  • displăcea
  • displăcu
  • displăcuse
plural I (noi)
  • displăcem
(să)
  • displăcem
  • displăceam
  • displăcurăm
  • displăcuserăm
  • displăcusem
a II-a (voi)
  • displăceți
(să)
  • displăceți
  • displăceați
  • displăcurăți
  • displăcuserăți
  • displăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • displac
(să)
  • displa
  • displăceau
  • displăcu
  • displăcuseră
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desplace
  • desplacere
singular plural
  • desplaceți
  • desplăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • desplacem
(să)
  • desplacem
a II-a (voi)
  • desplaceți
(să)
  • desplaceți
a III-a (ei, ele)
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • displace
  • displacere
singular plural
  • displaceți
  • displăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • displacem
(să)
  • displacem
a II-a (voi)
  • displaceți
(să)
  • displaceți
a III-a (ei, ele)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

displăcea, displacverb

  • 1. A nu-i plăcea, a nu agrea. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: repugna antonime: plăcea
    • format_quote Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100. DLRLC
    • format_quote Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29. DLRLC
    • format_quote Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.