24 de definiții pentru dumica

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUMICA, dumic, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dumic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

DUMICA, dumic, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dumic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

dumica [At: BIBLIA (1688), 693 2/41 / V: (reg) dăm~, (reg) dămni~, (îrg) dem~, (îrg) dim~, (reg) dumeca, (reg) dumni~ / Pzi: dumic (A și: dumic) / E: ml *demicare] 1 vt A rupe în bucăți un aliment. 2 vt A mânca mestecând încet Si: a savura. 3 vt (Pan) A fărâmița. 4 (Pan) A măcina. 5 vr A se fărâmița. 6 (Îvp) A omorî pe cineva tăindu-l în bucăți Si: a ciopărți[1]. 7-8 vtr (Îrg) A (se) răni. 9-10 vtr (Îrg) A (se) zdrobi. 11 vt (Îrg) A omorî pe câmpul de luptă Si: a nimici.

  1. Această variantă a verbului nu este consemnată în dicționar. — Ladislau Strifler

DUMICA, dumic, vb. I. Tranz. 1. (De obicei cu privire la un aliment) A rupe, a tăia în bucăți mici; a fărîmița. În acel blid se turnă zară-n care se dumică mămăligă. RETEGANUL, P. I 65. S-au apucat s-o dumice mărunțel; unul ținea slănina în mîni, iar celalalt tot tăia cu un cuțit bucățele dintr-însa. SBIERA, P. 270. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopîrți, p. ext. a distruge, a nimici. Cum amerința numai cu săbiile, pe loc sta și oștile neclintite pînă ce venea ei la dînsele și le dumica toate, ca cum dumici niște curechi. SBIERA, P. 120. ◊ Refl. reciproc. Amîndouă taberile erau acuma gata a începe război între dînsele și a se dumica una pe alta. BĂLCESCU, O. II 270. – Prez. ind. accentuat și: dumic. – Variantă: (regional) îndumica (ANT. LIT. POP. I 150) vb. I.

A DUMICA dumic tranz. pop. 1) A rupe în bucăți; a bucăți; a fărâma. 2) (alimente) A sfărâma în gură cu dinții; a mesteca. 3) reg. A tăia la nimereală în bucăți; a bucăți; a ciocârti. 4) reg. A face să nu mai existe; a distruge; a nimici; a prăpădi. /<lat. demicare

dumicà v. 1. a fărăma în bucăți; 2. se zice în special de pâinea sau de mămăliga fărâmată în lapte. [Vechiu-rom. demica = lat. *DEMICARE (din MICA, fărâmă)].

dumíc și (vechĭ) démic și dímic, -á v. tr. (lat. de-míco, -áre, d. mica, fărmătură, ca fr. émietter, a fărămița, d. mie, mez de pîne, miette, fărămătură, tot d. lat. mica. D. rom. vine cen. slovac. demikát, ung. domika, supă de brînză. V. ni-mica, răz-dumic, z-drumic). Vechĭ. Prefac în bucățĭ, sfîrtic (o ființă, ca cum aș vrea s’o mănînc de furie). Azĭ. Bucățesc (pînea, mîncarea) ca s’o mănînc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!dumica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dumic, 2 sg. dumici, 3 dumi; conj. prez. 1 sg. să dumic, 3 să dumice

dumica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dumică/dumică

dumica vb., ind. prez. 1 sg. dumic, 3 sg. și pl. dumi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUMICA vb. v. amesteca, ciopârți, mesteca, sfârteca, sfâșia.

dumica vb. v. AMESTECA. CIOPÎRȚI. MESTECA. SFÎRTECA. SFÎȘIA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dumica (-c, -at), vb. – A sfărîma, a fărîmița, a tăia în bucățele. – Mr. dińic, dińicari. Lat. *dēmῑcāre, de la mῑca „bucățică”, cf. mică (Pușcariu 499; Candrea-Dens., 1095; REW 2551; Rosetti, I, 166, care greșește propunînd lat. demicāre „a lupta”). Rezultatul normal, demicāre sau dimicare (atestat în sec. XVII) a fost disimilat. Cf. formația paralelă din fr. émittier < mie < lat. mica. După Cihac, II, 94, din slov., ceh. demikát, mag. domika „terci”; este însă mai probabil ca aceste cuvinte să provină din rom. (cf. Scriban). – Der. dumicat, s. m. (fărîmă; îmbucătură).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

demica, demnic, (demnica), vb. tranz. – (reg.) 1. A rupe în bucăți. 2. A distruge, a nimici. – Lat. *demicare, de la mica „bucățică”; var. a lui dumica, cu aceeași etim. (MDA).

Intrare: dumica
  • pronunție: dumic, dumic
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dumica
  • dumicare
  • dumicat
  • dumicatu‑
  • dumicând
  • dumicându‑
singular plural
  • dumi
  • dumicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dumic
(să)
  • dumic
  • dumicam
  • dumicai
  • dumicasem
a II-a (tu)
  • dumici
(să)
  • dumici
  • dumicai
  • dumicași
  • dumicaseși
a III-a (el, ea)
  • dumi
(să)
  • dumice
  • dumica
  • dumică
  • dumicase
plural I (noi)
  • dumicăm
(să)
  • dumicăm
  • dumicam
  • dumicarăm
  • dumicaserăm
  • dumicasem
a II-a (voi)
  • dumicați
(să)
  • dumicați
  • dumicați
  • dumicarăți
  • dumicaserăți
  • dumicaseți
a III-a (ei, ele)
  • dumi
(să)
  • dumice
  • dumicau
  • dumica
  • dumicaseră
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndumica
  • ‑ndumica
  • îndumicare
  • ‑ndumicare
  • îndumicat
  • ‑ndumicat
  • îndumicatu‑
  • ‑ndumicatu‑
  • îndumicând
  • ‑ndumicând
  • îndumicându‑
  • ‑ndumicându‑
singular plural
  • îndumi
  • ‑ndumi
  • îndumicați
  • ‑ndumicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndumic
  • ‑ndumic
(să)
  • îndumic
  • ‑ndumic
  • îndumicam
  • ‑ndumicam
  • îndumicai
  • ‑ndumicai
  • îndumicasem
  • ‑ndumicasem
a II-a (tu)
  • îndumici
  • ‑ndumici
(să)
  • îndumici
  • ‑ndumici
  • îndumicai
  • ‑ndumicai
  • îndumicași
  • ‑ndumicași
  • îndumicaseși
  • ‑ndumicaseși
a III-a (el, ea)
  • îndumi
  • ‑ndumi
(să)
  • îndumice
  • ‑ndumice
  • îndumica
  • ‑ndumica
  • îndumică
  • ‑ndumică
  • îndumicase
  • ‑ndumicase
plural I (noi)
  • îndumicăm
  • ‑ndumicăm
(să)
  • îndumicăm
  • ‑ndumicăm
  • îndumicam
  • ‑ndumicam
  • îndumicarăm
  • ‑ndumicarăm
  • îndumicaserăm
  • ‑ndumicaserăm
  • îndumicasem
  • ‑ndumicasem
a II-a (voi)
  • îndumicați
  • ‑ndumicați
(să)
  • îndumicați
  • ‑ndumicați
  • îndumicați
  • ‑ndumicați
  • îndumicarăți
  • ‑ndumicarăți
  • îndumicaserăți
  • ‑ndumicaserăți
  • îndumicaseți
  • ‑ndumicaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndumi
  • ‑ndumi
(să)
  • îndumice
  • ‑ndumice
  • îndumicau
  • ‑ndumicau
  • îndumica
  • ‑ndumica
  • îndumicaseră
  • ‑ndumicaseră
dimnica
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dimica
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
demnica
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
demica
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dămnica
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dămica
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dumeca
  • dumecare
  • dumecat
  • dumecatu‑
  • dumecând
  • dumecându‑
singular plural
  • dume
  • dumecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dumec
(să)
  • dumec
  • dumecam
  • dumecai
  • dumecasem
a II-a (tu)
  • dumeci
(să)
  • dumeci
  • dumecai
  • dumecași
  • dumecaseși
a III-a (el, ea)
  • dume
(să)
  • dumece
  • dumeca
  • dumecă
  • dumecase
plural I (noi)
  • dumecăm
(să)
  • dumecăm
  • dumecam
  • dumecarăm
  • dumecaserăm
  • dumecasem
a II-a (voi)
  • dumecați
(să)
  • dumecați
  • dumecați
  • dumecarăți
  • dumecaserăți
  • dumecaseți
a III-a (ei, ele)
  • dume
(să)
  • dumece
  • dumecau
  • dumeca
  • dumecaseră
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dumnica
  • dumnicare
  • dumnicat
  • dumnicatu‑
  • dumnicând
  • dumnicându‑
singular plural
  • dumni
  • dumnicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dumnic
(să)
  • dumnic
  • dumnicam
  • dumnicai
  • dumnicasem
a II-a (tu)
  • dumnici
(să)
  • dumnici
  • dumnicai
  • dumnicași
  • dumnicaseși
a III-a (el, ea)
  • dumni
(să)
  • dumnice
  • dumnica
  • dumnică
  • dumnicase
plural I (noi)
  • dumnicăm
(să)
  • dumnicăm
  • dumnicam
  • dumnicarăm
  • dumnicaserăm
  • dumnicasem
a II-a (voi)
  • dumnicați
(să)
  • dumnicați
  • dumnicați
  • dumnicarăți
  • dumnicaserăți
  • dumnicaseți
a III-a (ei, ele)
  • dumni
(să)
  • dumnice
  • dumnicau
  • dumnica
  • dumnicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dumica, dumicverb

popular
  • 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În acel blid se turnă zară-n care se dumică mămăligă. RETEGANUL, P. I 65. DLRLC
    • format_quote S-au apucat s-o dumice mărunțel; unul ținea slănina în mîni, iar celalalt tot tăia cu un cuțit bucățele dintr-însa. SBIERA, P. 270. DLRLC
  • 2. A tăia pe cineva în bucăți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cum amerința numai cu săbiile, pe loc sta și oștile neclintite pînă ce venea ei la dînsele și le dumica toate, ca cum dumici niște curechi. SBIERA, P. 120. DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Distruge, nimici. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote reflexiv reciproc Amîndouă taberile erau acuma gata a începe război între dînsele și a se dumica una pe alta. BĂLCESCU, O. II 270. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.