farniente ssg [At: NEGRUZZI, ap. CADE / P: ~ni-en~ / E: it farniente] (Liv; șîs dolce ~ ) Lenevie (totală).

FARNIENTE s. n. (Italienism) Trîndăvie, inactivitate, lenevie. Influența învecinatei Italie m-a făcut un fierbinte adorator al dulcelui farniente. ALECSANDRI, S. 51. Iașenii iubesc liniștea și acel drag farniente din care se alcătuiește cea mai mare parte din viața lor. NEGRUZZI, S. I 70.

FARNIENTE s.n. (Italienism; rar) Lenevie, trîndăvie. ◊ Dolce farniente = atitudinea de a se complăcea în trîndăvie, socotită ca plăcută; plăcută trîndăvie. [< it. (il dolce) far niente].

FARNIENTE s. n. levitație, trândăvie. ♦ dolce ~ = atitudinea de a se complace în trândăvie; plăcută trândăvie. (< it. /il dolce/ far niente)

farniente s. (cuv. it.; livr.) Inactivitate, trândăvie ◊ „Semnalez declicul poeziei, adică o scoatere din farniente a cititorului prin surpriza unui alt limbaj decât cel comun [...]” Săpt. 12 IV 85 p. 2 (DN3; cuvântul este mai vechi în română)

FARNIENTE n. livr. Stare a celui leneș; lenevie; trândăvie /Cuv. it.

farniente n. neocupațiune, lene: dolce farniente.

*farniénte m. (it. far, a face, și niente, nimic). Om trîndav: acest om e un farniente. S. n. A trăi într’un dulce farniente (saŭ it. dolce far niente), a trăi în absolută trîndăvie.

farniente (it.) (livr.) (desp. -nien-) s. n. (și în: dolce ~)

!farniente (it.) (livr.) (-nien-) s. n.

farniente s. n. (sil. -ni-en-)

farniente invar.