felezeu sn [At: I. IONESCU, C. 187/5 / V: ~zău / Pl: ~ee / E: mg felezõ (fõlõzõ) „care mătură”] (Reg) Măturică răsfirată, cu coadă lungă, cu care se mătură gunoaiele după vânturatul grânelor Si: felezitoare, felezoaie, felezuitoare.

felezău sn vz felezeu

felezău n. măturică răsfirată și lungă în coadă, sau târn din nuiele de mesteacăn cu o coadă lungă, de curățat gunoaiele grâului vânturat. [Ung. FELEZÖ].

felezăŭ n., pl. ăĭe (ung. felezö, fölözö, răzătoare, răzuitoare, chibrit). Nord. Mătură mare de curățat grîu de pleavă saŭ de măturat curtea orĭ strada. V. tîrn.

FELEZEU s. v. măturoi, târn.

felezeu s. v. MĂTUROI. TÎRN.

felezeu (-ee), s. n. – Mătură pentru a curăța pleava. Mag. felező „mătură” (Tiktin; DAR). – Der. felez(u)itoare, s. f. (mătură); felezui, vb. (a mătura, a curăți pleava; refl., a se fuduli), din mag. felezni (Gáldi, Dict., 89).

felezeu, felezee, s.n. – (reg.) Mătură cu care se strânge pleava de la vânturatul grâului. ♦ (onom.) Felezeu, nume de familie în Maramureș. – Din magh. fõlõzõ „care mătură” (MDA), magh. felezõ „mătură” (Tiktin, DA, cf. DER).

felezeu, felezee, s.n. – 1. Mătură cu care se strânge pleava de la vânturatul grâului. 2. Felezeu, nume de familie. – Din magh. fõlõzõ „care mătură” (MDA).