11 definiții pentru furnica

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FURNICA, pers. 3 furnică, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.

FURNICA, pers. 3 furnică, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.

furnica [At: ODOBESCU, S. III, 149 / Pzi: 3 -ni / E: ml formicare] 1 vi A umbla încoace și încolo în număr mare Si: a forfoti, a mișuna. 2 vi (Rar; urmat de determinări introduse prin pp „de”) A fi plin de... 3-4 vtim A avea o senzație (neplăcută) de mâncărime și înțepături pe piele. 5 vtf (Nob) A face pe cineva să simtă furnicături.

FURNICA, pers. 3 furnică, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna. V. forfoti. În jur furnicau voinicii cu ochii aprinși, și alăutele tot mai răsunau, și voinicii tot chiuiau și jucau prin lumina înnegurată de fum. SADOVEANU, O. I 173. Se văzu întru mulțimea aia de oameni furnicînd în sus și în jos. ISPIRESCU, L. 148. ◊ Fig. Un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. VLAHUȚĂ, P. 21. ♦ (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A fi plin de..., a fi ticsit de..., a conține în mare cantitate. Interiorul sertarelor furnică de asemenea fine amulete. ARGHEZI, P. T. 57. 2. Tranz. impers. (Cu acuzativul persoanei) A avea senzația că îți umblă pe corp o mulțime de furnici, a simți mîncărime, înțepături pe piele. Mă furnică pe spate. ◊ (Mai rar cu subiectul specificat) Un tremur rece a furnicat-o ca o săgeată de gheață pe tot lungul spinării. POPA, V. 281. Un zumzet ușor îi lovi auzul și în aceeași vreme un fior îl furnică în tot trupul. GÎRLEANU, L. 31.

A FURNICA pers. 3. furnică 1. intranz. (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a foi; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a foșni; a roi. ◊ ~ de lume a fi ticsit de lume. 2. tranz. (persoane) A irita printr-o senzație neplăcută de mâncărime sau înțepare a pielii. /<lat. formicare

furnicà v. 1. a se mișca în mare număr ca furnicile; 2. fig. a avea cu prisosință: această pagină furnică de erori; 3. a simți furnicături. [Lat. *FORMICARE].

furníc, a v. intr. (lat. formico, -áre; it. formicare, vfr. formier, nfr. fourmiller, sp. hormigar, pg. fornigar). Foĭesc, mișun: Jidaniĭ furnică pe la bariere, furnică tîrgu de Jidanĭ. Fig. Abund: această carte furnică de greșelĭ, greșelile furmică pin această carte. Am mîncărime pe supt pele (ca la simptomele frugurilor, la electrizare, la frică ș. a.): îmĭ furnică picĭoarele. A te furnica (saŭ înfurnica) v. refl. impers. Simt furnicăturĭ: mă furnică pin picĭoare, pe supt pele.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

furnica (a ~) vb., ind. prez. 3 furni, imperf. 3 pl. furnicau; conj. prez. 3 să furnice

furnica (a ~) vb., ind. prez. 3 furni

furnica vb., ind. prez. 3 sg. furni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FURNICA vb. 1. v. forfoti. 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

FURNICA vb. 1. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a mișui, a mișuna, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.), a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.) 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

Intrare: furnica
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • furnica
  • furnicare
  • furnicat
  • furnicatu‑
  • furnicând
  • furnicându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • furni
(să)
  • furnice
  • furnica
  • furnică
  • furnicase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • furni
(să)
  • furnice
  • furnicau
  • furnica
  • furnicaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

furnicaverb

  • 1. intranzitiv unipersonal A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În jur furnicau voinicii cu ochii aprinși, și alăutele tot mai răsunau, și voinicii tot chiuiau și jucau prin lumina înnegurată de fum. SADOVEANU, O. I 173. DLRLC
    • format_quote Se văzu întru mulțimea aia de oameni furnicînd în sus și în jos. ISPIRESCU, L. 148. DLRLC
    • format_quote figurat Un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. VLAHUȚĂ, P. 21. DLRLC
    • 1.1. rar (Urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Interiorul sertarelor furnică de asemenea fine amulete. ARGHEZI, P. T. 57. DLRLC
  • 2. tranzitiv impersonal A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: înfurnica
    • format_quote Mă furnică pe spate. DLRLC
    • format_quote rar Un tremur rece a furnicat-o ca o săgeată de gheață pe tot lungul spinării. POPA, V. 281. DLRLC
    • format_quote rar Un zumzet ușor îi lovi auzul și în aceeași vreme un fior îl furnică în tot trupul. GÎRLEANU, L. 31. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.