22 de definiții pentru greabăn

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GREABĂN, grebene, s. n. Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. [Pl. și: (m.) grebeni] – Din sl. grebeni „pieptene”.

greabăn sn [At: GANE, ap. TDRG / V: greb~, greben / Pl: ~e, (înv) ~beni[1] / E: vsl грєбєнъ] 1 Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. 2 (Pop; îe) A fi numai ~ul pe el A fi foarte slab. 3 (Reg) Cocoașă. 4 (Pan) Coamă a unui munte. corectat(ă)

  1. În original, greșit: ~beui LauraGellner

GREABĂN, grebene, s. n. (m.) Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. [Pl. și: (m.) grebeni] – Din sl. grebeni „pieptene”.

GREABĂN, grebeni, s. m. și grebene, s. n. (La animale, mai ales la cai, boi, vaci; la pl. cu valoare de sg.) Partea mai ridicată din șira spinării, la împreunarea spetelor. Pămînt gras, în luncă. Grîul pînă la greabănul calului. STANCU, D. 210. A pus apoi degetul într-un loc pe greabănul gîtului și s-a văzut urma schijei de obuz. BOGZA, Ț. 21. După ce încăleca, Pe grebeni că îl bătea Și din gură așa zicea. PĂSCULESCU, L. P. 254. ◊ Fig. Pînza deasă a apelor cerești era sfîșiată în două de greabănul lung și îngust al muntelui meu de adăpost. HOGAȘ, M. N. 177. De aici încep să se ridice grebenii munților ce-ncununează partea dinspre miazănoapte a Rîmnicului-Sărat. VLAHUȚĂ, O. A. II 148. – Variantă: grebăn (La TDRG) s. m.

GREABĂN grebene n. 1) (la unele animale, în special la cabaline și bovine) Partea proeminentă a corpului dintre gât și spinare. 2) Creastă a unui munte. [Pl. și grebeni] /<sl. grebeni

greábăn n., pl. grebene (bg. sîrb. greben, peptene, creastă de cocoș orĭ de munte, umăr de cal, d. vsl. grebenĭ, peptene, darac; ngr. grébanos, loc rîpos. V. gîrb, gîrbiță). 1. Gîrbiță, grumaz, partea cea maĭ înaltă la umeriĭ vitelor. 2. S. m., pl. grebenĭ. Creastă (culme) de munte, de deal: grebeniĭ Parînguluĭ (Vlah. Rom. Pit. 104). – Formele grebăn și greben îmĭ par false. Cp. cu leagăn.

grebăn n. 1. (la vitele domestice) partea ridicată peste spinare în dreptul umerilor; 2. fig. spate: o umbră întinsă de grebenii munților. [Serb. GREBEN].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

greabăn s. n./s. m., pl. grebene/grebeni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GREABĂN s. (ZOOL.) (reg.) gârbiță, (prin Transilv.) spete (pl.), (Ban. și Transilv.) spinare, (prin Transilv. și Bucov.) șa. (~ul calului.)

GREABĂN s. (ZOOL.) (reg.) gîrbiță, (prin Transilv.) spete (pl.), (Ban. și Transilv.) spinare, (prin Transilv. și Bucov.) șa. (~ calului.)

GREABĂNUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

greabănul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

greabăn (grebene), s. n. – Regiune a corpului la cai și la animalele mari situată între gît și spinare. – Var. grebăn, greben. Sl. grebenĭ „căpută” (Cihac, II, 128; Conev 75), cf. bg., sb., rus. grebenĭ „căpută”, sb., slov. greben „cruce”. – Der. grebănos, adj. (încovoiat); sgrebeni (var. sgrebenți), s. m. pl. (scame, reziduuri de la dărăcit), cuvînt folosit în Olt. și Banat, cu sensul etimologic din sl.; (în)grebănoși, vb. (a îndoi spinarea). Este dublet al lui hrebăn, s. n. (Bucov., greabăn la cai; darac), din rut. chrebin; der. hrebincă, s. f. (Maram., darac), din rut. hrebinka (Candrea).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

greben, grebeni, (zgreben), s.m. – (reg.) Pieptene. ♦ (top.) Grebeni, masiv situat între văile Novățu și Novicioru, la est de Vaser, parte componentă a culmei Pietrosu-Bardău (Munții Maramureșului); vf. Grebeni (1.590 m). – Din srb. greben „pieptene, creastă de cocoș sau de munte” < vsl. grebenǐ „pieptene, darac” (Scriban).

Intrare: greabăn
greabăn1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • greabăn
  • greabănul
  • greabănu‑
plural
  • grebene
  • grebenele
genitiv-dativ singular
  • greabăn
  • greabănului
plural
  • grebene
  • grebenelor
vocativ singular
plural
greabăn2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M28)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • greabăn
  • greabănul
  • greabănu‑
plural
  • grebeni
  • grebenii
genitiv-dativ singular
  • greabăn
  • greabănului
plural
  • grebeni
  • grebenilor
vocativ singular
plural
crebăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M26)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grebăn
  • grebănul
  • grebănu‑
plural
  • grebeni
  • grebenii
genitiv-dativ singular
  • grebăn
  • grebănului
plural
  • grebeni
  • grebenilor
vocativ singular
plural
greben
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

greabăn, grebenesubstantiv neutru

  • 1. Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pămînt gras, în luncă. Grîul pînă la greabănul calului. STANCU, D. 210. DLRLC
    • format_quote A pus apoi degetul într-un loc pe greabănul gîtului și s-a văzut urma schijei de obuz. BOGZA, Ț. 21. DLRLC
    • format_quote După ce încăleca, Pe grebeni că îl bătea Și din gură așa zicea. PĂSCULESCU, L. P. 254. DLRLC
    • 1.1. prin analogie Coamă a unui munte. DEX '09 DEX '98
      • format_quote figurat Pînza deasă a apelor cerești era sfîșiată în două de greabănul lung și îngust al muntelui meu de adăpost. HOGAȘ, M. N. 177. DLRLC
      • format_quote figurat De aici încep să se ridice grebenii munților ce-ncununează partea dinspre miazănoapte a Rîmnicului-Sărat. VLAHUȚĂ, O. A. II 148. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.