8 definiții pentru micutel

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

micutel, ~ea [At: ANON CAR. / V: ~cot~ / Pl: ~ei, ~e / E: cf micuțel] 1-36 a (Șhp) Micușor (1-36). 37 sma (Reg, euf, îf micotel) Drac.

mitutel, ~ea smf, a vz mititel

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s’a făcut micuțel, apoĭ, supt infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a’ndemnat să vie. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s’a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s’a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MICUTEL adj. v. micuț, mititel.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MICUTEL, -EA, -ÍCĂ adj., s. m. (Popular) Diminutiv al lui m i c. I. Adj. (Indică dimensiunea) 1. Cf. m i c (I 1). Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 233, BUDAI-DELEANU, LEX. Vulpea. . . s-au vîrît pre o gaură micutică. ȚICHINDEAL, F. 92/8. Foile îndesate. . . încep prin a fi micutele și îndată ating maxima întinderei. GRECESCU, FL. 375. Rusalim ce mi-ș făcea? Bagă mîna-n buzunariu Scoate micutel amnariu. POP., ap. HEM 1093, cf. ARH. FOLK. III, 43, A III 16, 18, GL. V. J. 2. Cf. m i c (I 4). Cîn îi bad'ea năcăzît Iău îl cunosc pă pășit, Că-i pașu micut'el Șî năcazu-i după el. DENSUSIANU, Ț. II. 149. 3. Cf. m i c (I 5). Talie micutică, ca, 5--J0 cent, înălțime. GRECESCU, FL. 63. Dragă mi-i lelița-naltă Că-mi dă gură peste poartă; Dar lelița micutea Rupe gardul pe colea, Și se fură De-mi dă gură. HODOȘ, P. P. 169. II. Adj. (Despre ființe) Cf. mic (II). Pruncuții cei micutei și. . . cei fără prihană. ȚICHINDEAL, F. 139/12. III. Adj. (Arată calitatea, valoarea) Cf. mic (VI 1). Cf. LEX. MARS. 203. IV. S. m. (Regional, la sg. art., eufemistic, în forma micotel) Unul dintre numele dracului (Brebu-Cîmpina). Cf. H XI 293. – Pl.: micutei, -ele. - Și: (cu schimbare de suf.) micuti adj.; (regional, IV) micotél s. m. – Cf. m i c u ț e l. – Micutică: cu schimbare de suf.

Intrare: micutel
micutel adjectiv
adjectiv (A67)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • micutel
  • micutelul
  • micutelu‑
  • micutea
  • micuteaua
plural
  • micutei
  • micuteii
  • micutele
  • micutelele
genitiv-dativ singular
  • micutel
  • micutelului
  • micutele
  • micutelei
plural
  • micutei
  • micuteilor
  • micutele
  • micutelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)