16 definiții pentru măcău

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

măcău1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: mac~, ~cau, mănc~, mâncău / Pl: ~cauă, (6) ~căi / E: mg mankó] 1 sn (Trs; Mar) Bâtă. 2 sn (Trs; Mar) Baston de plimbare. 3 sn (Trs; Mar) Cârjă. 4 sn (Trs; Mar) Vergea. 5 sn (Trs; Mar; îe) A cinsti cu ~l A bate cu măcăul (1). 6 sm (Reg) Om foarte înalt, voinic și cam prost Vz măgădău. 7 sn (Trs; îf măncău) Mâner la toporiștea coasei. 8 sn (Trs; îaf) Picior. 9 s (Reg) Rădăcină a cozii calului. 10 sn (Reg; îs) ~ de vie Butaș.

măcău2 sm [At: PAȘCA, GL. / E: cf mg makog „a țipa, a mârâi”] (Reg) Om care vorbește mult și realizează puțin.

MĂCĂU, măcaie, s. n. (Reg.) Băț, ciomag. – Comp. magh. mákó.

măcăŭ n., pl. ăĭe (cp. cu moacă 2. Ung. mákó înseamnă „bunică”). Nord. Cĭomag. Lovitură de cĭomag.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂCĂU s. v. baston, bâtă, ciomag, cotor, măciucă, picior, rădăcină, toiag.

măcău s. v. BASTON. BÎTĂ. CIOMAG. COTOR. MĂCIUCĂ. PICIOR. RĂDĂCINĂ. TOIAG.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

măcău, s.n. – v. macău („toiag”).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂCĂU1 subst. 1. S. n. (Transilvania, Maram.) Băț, ciomag, toroipan (BUDAI-DELEANU, LEX, LB, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, TDRG, ALEXI. W., ALR II/I MN 148, 3 962/284), măciucă (ALEXI, W.) ; toiag, (LB, T. PAPAHAGI, M 224, ȚIPLEA, P. P. 112) ; cîrjă (LB) ; baston (de plimbare) (TDRG, ALR II 3 360/362); vergea (CABA, SĂL. 90). Bate cu măcăul (a. 1 767) IORGA, S. D. XIII, 266. Pentru siguranția și apărarea despre lupi trebuie să poarte măcao. . . ferecate cu fieru și ascuțite. COD. SILV. 37. Cînd i trece peste on-tău, S-o treci, mîndruț, de-on măcău. ȚIPLEA, P. P. 51. Bate-ți gura cu măcău, Să nu bată ca on-capău. BÎRLEA, C. P. 296. ♦ Bătaie, lovitură cu măcăul (1). Cinstit-ai pe tată-tău? Toată dziua c-un macău! MARIAN, SA. 36. 2. S. m. (Regional) Epitet dat unui om foarte înalt (v. p r ă j i n ă, p ă l e a ț ă) voinic și cam prost (v. m ă g ă d ă u). Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, cf. CV 1 951, nr. 5, 26. 3. S. n. (Transilv., în forma măncău) Mîner la toporiștea coasei; picior. ALR I 940/231 cf. ALRM SN I h 40, 41. 4. Subst. (Prin fostul județ Vîlcea) Parte a cozii calului pe care crește părul; rădăcină. Cf. CIAUȘANU, GL. 5. S. n. (Regional, în sintagma) Măcău de vie = butaș (Bocșa-Zălau). ALR II 6 109/ 279. – Pl.: măcauă și (2) măcăi. - Și măcau (PONTBRIANT, D., LM, DDRF), măncău, macău mîncău (ALRM SN I h 40, 41) s. n. – Din magh. mankó.

MĂCĂU 2 s. m. (Regional) Om care vorbește mult și realizează puțin (Răhău-Alba Iulia) PAȘCA; GL. - Cf. magh. m a k o g „a țipa, a mîrîi”.

Intrare: măcău
substantiv neutru (N46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măcău
  • măcăul
  • măcău‑
plural
  • măcaie
  • măcaiele
genitiv-dativ singular
  • măcău
  • măcăului
plural
  • măcaie
  • măcaielor
vocativ singular
plural
măcau
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măcău, măcaiesubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.