MĂMULICĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

mămulică sf [At: ISPIRESCU, L. 54 / Pl: ~ici / E: mamă + -ulică] 1-2 (Reg; șhp) Mămică (1-2).

MĂMULICĂ, mămulici, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

MĂMULICĂ s. f. Mămucă. Să-ți dea mămulica leacuri. ISPIRESCU, L. 54. ◊ (Ca exclamație, fără a ne adresa unei persoane anumite) Ie o înghețată, doar te-i mai răcori. – Răce-i, mămulica mea! ALECSANDRI, T. I 159.

mumălică sf vz mămulică

mămulică (reg.) s. f., g.-d. art. mămulicăi/mămulicii/mămulichii

mămulică (reg.) s. f., g.-d. art. mămulicăi/mămulicii/ mămulichii; pl. mămulici

mămulică s. f., g.-d. art. mămulicăi/mămulicii/mămulichii; pl. mămulici

MĂMULICĂ s. v. măicuță, mămică.

mămulică s.f. (reg.) v. Măicuță. Mămică.

mămulică s. v. MĂICUȚĂ. MĂMICĂ.

MĂMULICĂ s. f. (Mold.) Mămică. Pentru aceasta, – au răspuns – mămulică, pentru că bine mi-ai adus aminte ... de păgîna aceaea. I, 20^r. Etimologie: mamă + suf. -ulică.

MĂMULÍCĂ s. f. (Regional) Diminutiv (hipocoristic) al lui m a m ă. 1. Mămică. Hei, tu, mămulica mea, De t’e-a- giunge doru-mn' eu, Ia, măicuță, clopu-mn' eu Ș-îl pun'e, măicuță, bin'e. T. PAPAHAGI, M. 21, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. ◊ (În formule exclamative de mirare, de compătimire etc.) Ian să mi te-mpingâ păcatul să te clătini. . . valeu, mămulica mea, îți toarnă niște propele la fălci de-ți strămută căpriorii. ALECSANDRI, T. 5. Răce-i [înghețata], mămulica mea! . . . ca o ghețărie. id. ib. 455. Mămulică! . . . Ce bătaie i-aș trage! PAMFILE, J. II, 153. 2. Cf. m a m ă (I 4). Să-ți dea mămulica leacuri. ISPIRESCU, L. 54. – Pl.: mămulici. – Mamă + suf. -ulică.