NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoamenii = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Pref. ne- + om.

neom sm [At: COD. VOR. 148/2 / Pl: neoameni / E: ne- + om] 1 (Înv) Păgân. 2 Persoană lipsită de însușirile fizice sau intelectuale ale unui om normal. 3-4 (Îljv) Ca neoamenii (Care este) altfel de cum este un om normal, obișnuit. 5-6 (Îal) (Care este) altfel de cum trebuie. 7-8 (Îal) (Care este) altfel de cum se cuvine între oameni Si: (pop) pidosnic. 9-10 (Îe) A (se) face (sau a ajunge) (din om) ~ (A face ca cineva să-și piardă sau) a-și pierde însușirile de om normal. 11-12 (Îae) (A face pe cineva să nu mai fie sau) a nu mai fi el însuși. 13-14 (Pex; îae) A (se) distruge. 15 (Mtp) Monstru. 16 Persoană lipsită de calități morale pe care trebuie să le aibă un om. 17 Persoană lipsită de omenie.

NEOM (pl. neoameni) sm. Unul care prin purtarea lui neobicinuită, sălbatică, prin înfățișarea lui ciudată, etc. se deosebește într’atîta de ceilalți oameni, încît te face să te îndoești dacă e om sau nu: urît lucru mai e, Doamne, și băutura asta... îți strică și minte și sănătate și viață și tot, de ajungi din om ~ (VLAH.); sluțenia de ~ se topea de dragostea fetei (ISP.); Se ținea lumea după dînsul ca după urs; pasă-mi-te unde era îmbrăcat ca neoamenii (ISP.); le tîmpesc mintea și în doi, trei ani îi fac din oameni neoameni (I.-GH.).

NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoameni = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Ne- + om.

NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile morale, sociale sau fizice proprii unui om normal. Bolește o săptămînă sau două... și pe urmă de-abia o să fie neom. DUMITRIU, P. F. 35. Se ținea lumea după dînsul ca după urs. Pasămite unde era îmbrăcat ca neoamenii. ISPIRESCU, L. 136. Toată nenorocirea căzu asupra maică-sa, ea-l dăduse lumii om; și-l luă să-l ție neom. CONTEMPORANUL, VI_II 217. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plîns, distrugîndu-l sau degradîndu-l fizicește sau sufletește. Hei, domnule! oftă cu năduf gazda. Ploaia asta te face neom! SADOVEANU, O. VIII 76. Negru-i, doamne, pămîntu, Da-i mai negru urîtu; Din om te face neom. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212.

NEOM neoameni m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal. ◊ Ca neoamenii altfel decât se comportă sau procedează un om obișnuit; ca nelumea. A face pe cineva (sau a ajunge) ~ a distruge pe cineva (sau a fi distrus) fizicește sau moralicește. [Sil. ne-o-] /ne- + om

neom m. monstru de cruzime: mă face din om neom.

neóm (eo 2 sil.) m., pl. neoamenĭ. Nebun, extravagant: ca neoameniĭ. A ajunge din om neom, a nu maĭ semăna cu ceĭ-lalțĭ oamenĭ, a deveni ridicul, extravagant ș.a.

OM¹ (pl. oameni) sm. 1 Singura dintre ființele organizate înzestrată cu graiu și rațiune: Dumnezeu a creat pe ~ după chipul și asemănarea sa ¶ 2 Ființa omenească din punctul de vedere al însușirilor ei bune sau rele, ori ținînd seama de anumite particularități ale ei care o disting de altele: era un ~ ca toți oamenii, atîta numai că avea dinții de oțel (I.-GH.); ~ bun, rău, milostiv, mare, mic, tînăr, bătrîn, bogat, sărac, de treabă, cinstit, necinstit, stricat, etc.; ~ul lui Dumnezeu, om foarte de treabă, fără păcate: afară din slujbă era omul cel mai plăcut, sufletul cel mai bun și mai milostiv, ~ul lui Dumnezeu, cum s’ar zice (I.-GH.); a face din ~ neom 👉 NEOM; un ~ de nimic 👉 NIMIC I 2; (P); să vorbească și nea Ion, că și el e ~, se zice cînd se amestecă în vorbă și cîte unul mai prost și spune o neghiobie ¶ 3 Persoană cu calități deosebite, om de treabă, cum se cade: odinioară Giaba-Efendi fusese ~ ca toți oamenii (DLVR.); (P): ce folos că tată-tău a fost domn, dacă tu nu ești ~? se zice cuiva care se laudă cu neamul din care se trage sau căruia i se reproșează faptul că părinții lui au fost oameni considerați, pe cînd el înșuși n’are nici o valoare; (P): haina face pe ~; un ~ și jumătate 👉 JUMĂTATE1; (P); Țiganul, pînă nu fură, nu se ține ~; a-și găsi, a~și afla ~ul, a da peste unul mai tare, mai priceput, etc. care să-l poată birui; a da peste unul mai slab, mai nepriceput, etc. care să se lase a fi biruit, înșelat, etc.: vrei să mă îngrozești ca pe un copil, dar nu ți-ai găsit ~ul, vere (ALECS.) ¶ 4 Cel ce a trecut de vîrsta copilăriei: acum nu mai ești copil, ești ~ în toată puterea cuvîntului sau în toată firea ¶ 5 Bărbat (în opoz. cu „femeie”): m’am întîlnit cu un ~ ¶ 6 Ⓟ Bărbat, soț: ~ul meu; cîte o gospodină se ivește, foarte în treabă cu ale casei, pe cînd ~ul ei lucrează la cîmp (IRG.) ¶ 7 După concepția poporului, Țiganul nu e om ca toți oamenii; de aceea zice: erau acolo doi oameni și un Țigan ¶ 8 Acela care este sub ordinele altuia, soldat, lucrător, om cu leafă, etc.: generalul acesta are sub comanda lui zece mii de oameni; cîți oameni au venit astăzi la lucru? ¶ 9 De către ~, din stînga (vorb. de roatele carului sau plugului, de calul sau boul înhămat sau înjugat): cotiuga are o roată mai mică, de către ~ (PAMF.) ¶ 10 Întrebuințat în foarte multe expresiuni cu înțelesul general de „cineva”; (P): nu e după cum vrea ~ul, ci după cum poate; hainele nu fac pe ~ mai de treabă ¶ 11 Între două prepoziții, se ia cu înțelesul de „unul... altul”: se ridică o negură... de nu se vedea ~ cu ~ (ISP.); (P): rîde ~ de ~ și dracul de toți; (P): umblă din loc în loc ca căscatul din ~ în ~ ¶ 12 pl. Oamenii, lumea; ca oamenii, cum se cuvine, cum se cade, de treabă, cuviincios: dă și o farfurie de acolo, și niște furculițe, să mîncăm ca oamenii (VLAH.); de sau din oameni, de bună condiție, de familie bună, de neam: se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare (CAR.); a ieși la oameni, a se căpătui, a ajunge în rîndul oamenilor cu stare, cu rost, considerați: pe dînsul l-au slujit norocul, au ieșit la oameni, și eu... tot la casa boieriului, tot ciocoiu (ALECS.) ¶ 13 🎲 Partea cocoșată a arșicului (cu care se joacă copiii) opusă găunăturii 👉 ARȘIC2 ¶ 14 💫 OMUL, numele popular al constelațiunii boreale pe care o denumesc astronomii Hercule (🖼 3429) [lat. homo].

neom s. m., pl. neoameni

neom s. m., pl. neoameni

neom s. m., pl. neoameni

neom, neoameni.

Neom ≠ om

neóm, neoameni, s.m. (în expr.) A face (din om) neom = a distruge pe cineva din punct de vedere fizic sau moral: „Aceea a fost duhul cel necurat care, dacă-l biruie pe om, îi face rău, că-l paralizează și-l duce cine știe unde și-l face neom din om” (Bilțiu, 1999: 373). – Din pref. ne- + om.