NĂVÂRLII s. f. pl. (Reg.) Convulsii epileptice; p. ext. toane, năbădăi, furii. – Cf. bg. navărleia se.

năvârlii sfp [At: HEM 1192 / V: nav~, năvăr~ / E: ns cf bg навърлея се] (Reg; în legătură cu verbele „a avea”, „a-l apuca”, „a-i veni”, „a-l găsi”) 1 Convulsii epileptice. 2 (Pex) Toane. 3 Furie.

NĂVÂRLII s. f. pl. (Reg. și fam.) Convulsii epileptice; p. ext. toane, năbădăi, furii. – Cf. bg. navărleia se.

năvârlii f. pl. năbădăi: femeia are năvârlii grozave CAR. [Formă intensivă din vârlì (v. svârlì)].

navârlii sfp vz năvârlii corectat(ă)

năvărlii sfp vz năvârlii

NĂVÎRLII s. f. pl. (Regional) Năbădăi, furii. Îl apucară curate năvîrlii, scîncea, se tăvălea pe jos. M. I. CARAGIALE, C. 119. Femeia are năvîrlii grozave: într-una sare și joacă tontoroiul, că trebuie s-o lege. CARAGIALE, O. III 44.

năvîrlíĭ f. pl., (rudă cu sîrb. navrije, pieziș, și decĭ cu azvîrl). Munt. Rar. Furiĭ, năbădăĭ.

năvârlii (reg.) s. f. pl., art. năvârliile (desp. -li-i-)

năvârlii (reg.) s. f. pl., art. năvârliile

năvârlii s. f. pl., art. năvârliile

NĂVÂRLII s. pl. v. furie, înverșunare, mânie.

năvîrlii s. pl. v. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE.

năvîrlie (-ii), s. f. – (Munt.) Nebunie, sminteală, capriciu, glumă. Bg. vărlŭ „turbat”, vărluvam „a turba”, cf. ngr. βούρλια „glumă”; nă- poate fi sl., cf. rut. naverle „pe dos”, sb. navrlje „răsucit” (Tiktin), sau expresiv, ca în nătă- sau năvleg. – Der. năvîrlios, adj. (capricios).