23 de definiții pentru oțărî

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțări, oțeri, oțerî vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțări, oțeri, oțerî vb. IV] – Din bg. ocerea.

oțărî [At: PSALT. 207 / V: (înv) ~ri, oțerî, oțeri, (cscj) ~ra / Pzi: ~răsc / E: bg оцеря] (Îvp) 1 vr A se mânia. 2 vr A se răsti la cineva. 3 vr A se revolta. 4 vr A se îngrozi. 5 vr A se mâhni. 6 vt A scârbi. 7 vr A face grimase din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute Si: a se strâmba.

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia, a se întărită, a se înfuria, a se burzului; a se răsti la cineva. Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ Tranz. A mîhni, a supăra. Acuma stă și doarme, după ce și-a oțărît inima. C. PETRESCU, î. II 176. 2. A face grimase, a se încrunta, a se strîmba (din cauza unei băuturi sau mîncări acre sau neplăcute). Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Tranz. fact. Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. – Variante: oțări (NEGRUZZI, S. I 120), oțeri (GALACTION, O. I 48, COȘBUC, P. I 226, ALECSANDRI, T. II 9, NEGRUZZI, S. I 292), oțerî (CREANGĂ, P. 204) vb. IV.

A SE OȚĂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) A-și ieși din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la față în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja

OȚĂRI vb. IV v. oțărî.

OȚERI vb. IV v. oțărî.

OȚERÎ vb. IV v. oțărî.

oțărì v. Mold. 1. a îngrozi (de indignare): o faptă făr’ de lege ce mintea-mi oțărește AL.; 2. a se înfiora: bătrânul așteaptă moartea făr’a se oțări NEGR. [Origină necunoscută].

oțărăsc, a -î v. tr. (vechĭ oțeresc, d. sîrb. cjeriti, bg. ocervam, rus. [o]ščéritĭ, a-țĭ arăta dințiĭ, a rînji. V. știresc). Îngrozesc, înfiorez, displac adînc. V. refl. Mă înfior de dezgust orĭ de groază (de ex., un copil căruĭa nu-ĭ place un medicament). Mă înfuriĭ, mă îndîrjesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oțărî (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă oțărăsc, 3 sg. se oțărăște, imperf. 1 sg. mă oțăram; conj. prez. 1 sg. să mă oțărăsc, 3 să se oțărască; imper. 2 sg. afirm. oțărăște-te; ger. oțărându-mă

!oțărî (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărăște, imperf. 3 sg. se oțăra, perf. s. 3 sg. se oțărî, 3 pl. se oțărâră; conj. prez. 3 să se oțărască; ger. oțărându-se; part. oțărât

oțărî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. 3 sg. oțăra; conj. prez. 3 sg. și pl. oțărască

oțărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. oțăra, conj. oțărască)

oțărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rît prt., -rîtor adj. v.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OȚĂRÎ vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoșa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, țipa, urla, zbiera, zgudui.

oțărî vb. v. AMĂRÎ. CUTREMURA. INDISPUNE. ÎNCRÎNCENA. ÎNDURERA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNFURIA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. ÎNTRISTA. MÎHNI. MÎNIA. NECĂJI. RĂCNI. RĂSTI. STRIGA. SUPĂRA. TREMURA. ȚIPA. URLA. ZBIERA. ZGUDUI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oțeri (oțeresc, oțerit), vb. refl.1. A strica gustul unei mîncări, a irita, a strepezi dinții. 2. A se dezgusta, a se încrunta. – 3. A se supăra, a se bosumfla. – Var. oțărî, oțări. Origine îndoielnică. Trebuie să aibă legătură cu sb. ceriti se „a rîde sarcastic” (Scriban), bg. očervam „a-și arăta colții” (Candrea), bg. cerjă se „a lua un medicament”, rus. ščeriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comună a acestor cuvinte nu este clară. Oricum, nu e posibilă der. din sl. ostriti „a ascuți” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oțerime, s. f. (Mold., dezgust); oțeros, adj. (Mold., înv., groaznic).

Intrare: oțărî
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțărî
  • oțărâre
  • oțărât
  • oțărâtu‑
  • oțărând
  • oțărându‑
singular plural
  • oțărăște
  • oțăraște
  • oțărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțărăsc
(să)
  • oțărăsc
  • oțăram
  • oțărâi
  • oțărâsem
a II-a (tu)
  • oțărăști
(să)
  • oțărăști
  • oțărai
  • oțărâși
  • oțărâseși
a III-a (el, ea)
  • oțărăște
  • oțăraște
(să)
  • oțărască
  • oțăra
  • oțărî
  • oțărâse
plural I (noi)
  • oțărâm
(să)
  • oțărâm
  • oțăram
  • oțărârăm
  • oțărâserăm
  • oțărâsem
a II-a (voi)
  • oțărâți
(să)
  • oțărâți
  • oțărați
  • oțărârăți
  • oțărâserăți
  • oțărâseți
a III-a (ei, ele)
  • oțărăsc
(să)
  • oțărască
  • oțărau
  • oțărâ
  • oțărâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeri
  • oțerire
  • oțerit
  • oțeritu‑
  • oțerind
  • oțerindu‑
singular plural
  • oțerește
  • oțeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțeresc
(să)
  • oțeresc
  • oțeream
  • oțerii
  • oțerisem
a II-a (tu)
  • oțerești
(să)
  • oțerești
  • oțereai
  • oțeriși
  • oțeriseși
a III-a (el, ea)
  • oțerește
(să)
  • oțerească
  • oțerea
  • oțeri
  • oțerise
plural I (noi)
  • oțerim
(să)
  • oțerim
  • oțeream
  • oțerirăm
  • oțeriserăm
  • oțerisem
a II-a (voi)
  • oțeriți
(să)
  • oțeriți
  • oțereați
  • oțerirăți
  • oțeriserăți
  • oțeriseți
a III-a (ei, ele)
  • oțeresc
(să)
  • oțerească
  • oțereau
  • oțeri
  • oțeriseră
oțăra
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțări
  • oțărire
  • oțărit
  • oțăritu‑
  • oțărind
  • oțărindu‑
singular plural
  • oțărește
  • oțăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțăresc
(să)
  • oțăresc
  • oțăream
  • oțării
  • oțărisem
a II-a (tu)
  • oțărești
(să)
  • oțărești
  • oțăreai
  • oțăriși
  • oțăriseși
a III-a (el, ea)
  • oțărește
(să)
  • oțărească
  • oțărea
  • oțări
  • oțărise
plural I (noi)
  • oțărim
(să)
  • oțărim
  • oțăream
  • oțărirăm
  • oțăriserăm
  • oțărisem
a II-a (voi)
  • oțăriți
(să)
  • oțăriți
  • oțăreați
  • oțărirăți
  • oțăriserăți
  • oțăriseți
a III-a (ei, ele)
  • oțăresc
(să)
  • oțărească
  • oțăreau
  • oțări
  • oțăriseră
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțerî
  • oțerâre
  • oțerât
  • oțerâtu‑
  • oțerând
  • oțerându‑
singular plural
  • oțerăște
  • oțeraște
  • oțerâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțerăsc
(să)
  • oțerăsc
  • oțeram
  • oțerâi
  • oțerâsem
a II-a (tu)
  • oțerăști
(să)
  • oțerăști
  • oțerai
  • oțerâși
  • oțerâseși
a III-a (el, ea)
  • oțerăște
  • oțeraște
(să)
  • oțerască
  • oțera
  • oțerî
  • oțerâse
plural I (noi)
  • oțerâm
(să)
  • oțerâm
  • oțeram
  • oțerârăm
  • oțerâserăm
  • oțerâsem
a II-a (voi)
  • oțerâți
(să)
  • oțerâți
  • oțerați
  • oțerârăți
  • oțerâserăți
  • oțerâseți
a III-a (ei, ele)
  • oțerăsc
(să)
  • oțerască
  • oțerau
  • oțerâ
  • oțerâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oțărî, oțărăscverb

popular
  • 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. DLRLC
    • format_quote Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. DLRLC
  • 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. DLRLC
    • format_quote tranzitiv factitiv Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.