purga [At: OLLĂNESCU, H. A. P. 45 / Pzi: ~ghez, (rar) purg / E: fr purger, lat purgare] 1-2 vrt A(-și) provoca purgație. 3-4 vrt (A lua sau) a da un purgativ (3). 5 vt (Liv) A elimina. 6 vt (Jur; c. i. o obligație, un impozit etc.) A face să piardă. 7 vt (Jur; c. i. o obligație, un impozit etc.) A scuti.

PURGA, purghez, vb. I. Refl. A-și curăța tubul digestiv cu ajutorul unui purgativ sau laxativ; fig. a se curăța; a elimina.

PURGA vb. I. tr., refl. A(-și) curăța stomacul, intestinele cu un purgativ sau cu un laxativ. ♦ tr. (Fig.) A curăța, a elimina, a epura. [< lat. purgare, cf. fr. purger].

PURGA vb. I. tr., refl. a(-și) provoca evacuarea intestinală cu un purgativ. II. tr. (fig.) a curăța, a elimina, a epura. (< fr. purger, lat. purgare)

purgà v. a deșerta pântecele cu ajutorul medicamentelor.

*purg și purghéz, a -gá v. tr. (lat. purgare, din *purĭgare, d. purus, pur, și ágere, a face. Cp. cu cîșt-ig, náv-ig, fum-eg). Med. Curăț stomahu și intestinele pin ajutoru unuĭ purgativ. V. depurez.

purga (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 mă purghez, 3 se purghează; conj. prez. 1 sg. să mă purghez, 3 să se purgheze; imper. 2 sg. afirm. purghează-te; ger. purgându-mă

!purga (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purghează

purga vb., ind. prez. 1 sg. purghez, 3 sg. și pl. purghează