pârci² [At: DOSOFTEI, ap. HEM 726 / V: (reg) părci, pâc, pâci, ~rc, pârșă sf, pârț, pirci / Pl: nct / E: bg пърч, srb prč] 1 sm (Îvp) Țap de prăsilă în perioada împerecherii. 2 sm (Pgn) Țap. 3 sm (Pop; îe) A da (cuiva) ~ul babei A îmbrânci pe cineva. 4 av (Reg; d. copii; îe) A umbla pâci A umbla de-a bușilea. 5-6 sm (Reg; pan) Berbec (de prăsilă). 7 sm (Reg) Pui de iepure. 8 sn (Pop) Miros caracteristic al țapului în perioada împerecherii Si: (reg) pârceală¹ (2), pârcioc (1), pârcit (4), pârcitură (3), pârciță (1). 9 sn (Pop) Sudoare de țap Si: pârceală (3), pârcioc (2), pârcit (5), pârcitură (4), pârciță (2). 10 sn (Reg) Pârleală. 11 s (Reg) Hormoni sexuali la om. 12 sm (Reg) Tânăr desfrânat. 13-14 sn (Cuvânt pentru) chematul oilor sau al altor animale. 15 sm (Rar) Pipernicit. 16 sm (Rar) Copil. 17-18 sm (Reg) (Soi de) struguri cu boabe mici. 19-20 s (Reg; îs) Pere de ~ (Soi de) pară foarte gustoasă, nedefinită mai îndeaproape.

pârci³ s [At: PĂCALĂ, M. R. 141 / Pl: nct / E: nct] 1 (Trs; Olt) Pârceală². 2 (Reg) Ninsoare cu fulgi mărunți și rari.

părci s vz pârci²

pâc² s vz pârci²

pâci s, i vz pârci²

pârc s vz pârci²

pârșă² sf vz pârci²

pârț² s vz pârci²

pirci¹ s vz pârci² corectat(ă)

PÎRCI s.m. (Mold., ȚR, Ban.) Țap (de prăsilă). A: Rădică de caută cu ochii tăi de vedz pîrcii și arețîi cum să suie pre oi și pre capre. DP, 124; cf. NCCD (gl.). B: Kozel. Țap. Pîrciu. LEX. 1683, 29^r. C: Haedus. Percs. Kecske Bak. LEX. MARS., 212. Etimologie: scr. prč, bg. părč.

pârciu m. 1. sudoarea țapului ce produce mirosu-i particular; 2. varietate de struguri. [Bulg. PĂRČ, țap (cf. pârțag)].

pîrcĭ n. (bg. pŭrč, sîrb. prč, țap. V. pîrțag). Putoare de țap toamna: pute a pîrcĭ. S. m. Iron. Persoană pipernicită, prichindel. (V. spîrc). Un fel de poamă (strugurĭ) cu bobițe micĭ.

pîrci (-i), s. m. – Țap. – Mr. pîrci, megl. părci. Sb. prč, cr. pèrč, cf. ceh. prk, bg. părč, alb. përč (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 245). – Der. pîrci, vb. refl. (a se împerechea țapul cu capra), din sb. prcati, cr. pèrcati se; pîrcit, s. n. (împerecherea caprelor); pîrcelivă, adj. f. (oaie cu bot mare); pîrciui, vb. (a tunde oile); pîrciuială (var. pîrciuitură), s. f. (Olt., tunsoare); pîrcioaică, s. f. (țuică inferioară), probabil din cauza mirosului său urît; pîrțag, s. n. (capriciu, toană; supărare), probabil după arțag, cf. ceh. prchnouti „a turba”, pol. pierzchanie „furie” (Cihac, II, 355), it. capriccio < capra, sp. estar como una cabra „a fi ca o capră” (relația cu pîrț, indicată de Scriban, este întîmplătoare).

pârci², pârci, s.m. 1. (înv. și pop.) țap de prăsilă; berbec de prăsilă. 2. (pop.) miros caracteristic pe care îl au țapii în perioada de împerechere; sudoare de țap, pârceală, pârcit, pârcitură, pârcioc, pârciță. 3. (reg.) hormonii sexuali la om. 4. (reg.) tânăr desfrânat, ușuratic. 5. (reg.) om de statură mică, pipernicit; copil. 6. (reg.) varietate de struguri cu boabe mici.