pătuiac sn [At: I. IONESCU, M. 403 / V: (reg) pătiac, pătiag, ~ag / Pl: ~ace și ~iece / E: pătui¹ + -ac] (Reg) 1-6 Pătul¹ (1, 4, 11, 14, 20, 23).

PĂTUIAC, pătuiace, s. n. 1. Podea improvizată din scînduri, crengi etc. așezată pe furci sau în copaci, la înălțimea celor mai de jos ramuri (care, în acest caz, o susțin) și pe care se clădește nutrețul (în special cocenii de porumb) pentru vite, spre conservare. Pe malul Oltului... fiecare copac sau pom mai mare e un pătuiac. PAMFILE, A. R. 225. Fînul strîns cu îngrijire și așezat în pătuiace. VLAHUȚĂ, R. P. 53. 2. (Neobișnuit) Pat mic (suprapus) și rudimentar. (În forma pătuiag) Deasupra odăii noastre, ca un fel de pătuiag la care se poate ajunge pe o scară de lemn, odaia în care doarme jupîn Moțatu. STANCU, D. 353. – Variantă: pătuiag s. n.

PĂTUIAC ~ce n. Pat improvizat la înălțime (din scânduri, crengi, frunze etc.) pe care se păstrează nutrețul pentru vite. /Din pătui

pătuiac n. pătul mic: fânul strâns și așezat în pătuiace.

pătuĭác și -ág n., pl. ĭece, ĭege (dim. d. pat). Pódină de păstrat fînu ca să nu-l ajungă umezeala orĭ vitele. (Poate fi și un copac).

pătiac sn vz pătuiac

pătiag sn vz pătuiac

pătuiag sn vz pătuiac

pătuiac (pop.) s. n., pl. pătuiace

pătuiac (pop.) s. n., pl. pătuiace

pătuiac s. n., pl. pătuiace

PĂTUIAC s. v. pătul, porumbar, porumbărie.

PĂTUIAC s. pătul. (~ pentru clădit claia de nutreț.)

pătuiac s. v. PĂTUL. PORUMBAR. PORUMBĂRIE.

PĂTUIAC s. pătul. (~ pentru clădit claia de nutreț.)

pătuiac, pătuiace, s.n. (reg.) 1. foișor, post de observație. 2. (pop.) postament de scânduri, de pari, de crengi pe niște furci sau în copaci pe care se clădește o claie de nutreț. 3. coteț construit pe pari sau într-un copac pentru păsări de curte; poiată, cotineață. 4. coteț pentru porumbei așezat pe unul sau mai mulți pari. 5. adăpost format dintr-un acoperiș susținut pe pari (la câmp, la vie, la stână). 6. (pop.) culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân pentru dormit; pat rudimentar.