Lamiac (Răsboiul) a. râsboiu ce Atenienii declarară Lacedemonienilor după moartea lui Alexandru și care începu cu asediul Lamiei (323 a. Cr.).

răsboiu n. 1. luptă cu armele între două națiuni: răsboaiele defensive sunt singurele drepte; 2. artă militară: Napoleon avea geniul răsboiului; 3. se zice de animale cari atacă pe altele; 4. fig. luptă în genere: a face răsboiu vițiilor. [Slav. RAZBOĬ, tâlhărie, omor: sensul vorbei a fost românește înnobilit]. V. Răsboiu (Nume proprii).

răsboiu n. 1. unealtă de lemn cu care se țese pânza; 2. carul joagărului, calul sau călușeii morii de vânt; 3. puntea ferestrăului. [Vorbă identică cu cea precedentă (serb. RAZBOI); stativele reproduc sgomotul unei bătălii (cf. fr. métier battant, stative)].

Răsboiu n. Răsboaiele cele mai vestite au fost: a) în antichitate, Răsboaiele Medice și Punice (v. aceste nume); în evul-mediu, Răsboaiele religioase, v. Cruciatele; Răsboiul de o Sută de ani; între Franța și Anglia (1336-1453); în timpurile moderne, Răsboaiele de religiune, între protestanții și catolicii francezi (1562-1598); Răsboiul de Treizeci de ani, lupta protestanților în contra împăratului catolic, terminat prin tractatul din Westfalia (1618-1648); Răsboiul succesiunii Spaniei, susținut de Franța și Spania în contra celorlalte Puteri europene (1701-1713); Rasboiul succesiunii Austriei, susținut de Maria Terezia, sprijinită de Franța în contra lui Frideric II (1741-1748); Răsboiul de Șapte ani, între Franța și Austria, în contra Angliei și Prusiei (1756-1763); b) în epoca contemporană: Răsboiul Crimeii, în care Rusia susținu lupta în contra puterilor reunite ale Turciei, Franței, Angliei și Piemontului și care se termină cu Congresul din Paris (1854-1856); Răsboiul franco-german, care se încheiă cu plata din partea Franței a 5 miliarde de franci și cedarea provinciilor Alsacia și Lorena (1870); Răsboiul ruso-româno-turc, terminat cu Congresul din Berlin și cu independența României, (1877-1878): Răsboiul ruso-japonez, terminat cu victoria Japonezilor (1905); Răsboiul turco-italian din 1911, se termină cu câștigarea Tripolitaniei (devenită colonie italiană); Răsboiul turco-balcanic din 1912, dezastros pentru Turcia, care pierdu toate posesiunile sale europene (în afară de Constantinopole și Adrianopole); Răsboiul Aliaților balcanici (Bulgari, Sârbi, Greci, Muntenegreni) în contra Turciei, dela 9 Oct. 1912 până la 16 Dec. 1912, fu încheiat prin Conferința dela Londra, prin care Turcia ceda Bulgariei Tracia (reluată apoi în parte de Turcia); Răsboiul sârbo-grec în contra Bulgarilor în 1913, din cauza tendențelor de supremație ale acestora, fu terminat, mulțumită intervenirii decizive a României, prin pacea încheiată Ia București (10 Aug. 1913).

Răsboiu Austro-român pentru întregirea neamului (Aug. 1916 – Aprilie 1918), s’a deschis la 14/27 Aug. 1916 prin declararea de răsboiu către Austria de România. Următoarele faze rezumă alternativele acestor lupte eroice: 1) Ofensiva (15 Aug.-15 Sepț. 1916). Armatele române trec frontiera și ocupă Brașovul și valea superioară a Oltului cu toate înălțimile strategice. Germano-Bulgarii, cu forțe superioare; atacă Turtucaia (17 Aug.) și înaintează în interiorul Dobrogei, pe când Austro-Ungarii atacă în Transilvania (13-16 Sept.). Armata română se încearcă a trece Dunărea (13 Sept.). 2) Defensiva (10 Sept.-5 Nov.). După numeroase învingeri (Oituz, Uz, Olt, Bran, Predeal) se repurtă victoria dela Jiu (14 Oct.). Pierderea liniei Cernavodă-Constanța. 3) Retragerea (5 Noemv.-20 Dec.). După bătăliile date la T.-Jiu, Cărbunești, Filiași, armata română părăsind Oltenia, se retrage pe stânga Oltului. Cavaleria dușmană trece Oltul, pe la Drăgănești, iar Germano-Bulgarii trec Dunărea. Bătălia dela Argeș. După numeroase lupte (Pitești, Titu, Ploești, Mizil, Buzău), oștirea noastră e nevoită a se retrage în Moldova. 4) Refacerea (15 Ian.-Iunie 1917). Reorganizarea armatei și pregătirea-i pentru desrobirea țării și a neamului. Familia regală contribue la ridicarea moralului și la însănătoșire. Noua armată reia ofensiva. Victoria dela Mărășești, la Nord de Focșani (25 Iulie-1 Sept.), fu cea mai însemnată înfrângere ce au suferit-o Germanii în Orientul Europei. Victoria finală. V. România Mare.

Răsboiul greco-turc, declarat la 1921, se începu cu un șir de succese ale oștirii grecești asupra armatei turcești demoralizate. Când aceasta fu reorganizată în 1922, Turcii alungară din toate părțile Aziei Mici pe Greci și răsboiul se termină cu dezastrul lamentabil al Grecilor. El avu de urmare ruina prosperității economice a Greciei și micșorarea-i teritorială prin retrocedarea Traciei orientale Turcilor; V. mai la vale Tractatul din Lausanne.

Răsboiul mondial (1914-1918) se deschise printr’un ultimatum adresat de Austro-Ungaria Serbiei (28 Iulie 1914). Cu toate că Serbia acceptă condițiile-i umilitoare, totuși Germania, aliata Austriei, declară răsboiu Rusiei (1 Aug. 1914) și Franței (3 Aug.). Armatele germane invadară apoi Belgia, pustiind țara și incendiând orașele (Louvain). Anglia mai întâi, apoi Italia și România, la urmă America veniră în ajutorul Franței. După numeroase lupte de aproape 3 ani (în tranșeele din Nordul Franței), Germanii, amenințați de înfrângere și de invaziune, acceptară (18 Nov. 1918) condițiile Aliaților, și anume: retrocedarea Alzaciei-Lorene, dezarmarea, pierderea coloniilor, plata unei indemnizări, repararea departamentelor devastate și ocuparea de Francezi (în timp de 15 ani) a malului stâng al Rinului. Răsboiul mondial a fost unul din cele mai sângeroase. El a cauzat moartea sau mutilarea a 14 milioane de soldați și a reclamat cheltuieli extraordinare (peste 1500 de miliarde), având drept urmare, după armistițiu, o criză economică nemaipomenită. În cursul acestui răsboiu, Nemții au reîmprospătat procederile din timpurile cele mai barbare: târîrea locuitorilor civili în captivitate, călcarea continuă a dreptului ginților prin atacuri aeriene și submarine, prin incendiarea și devastarea totală a departamentelor prospere din Nordul Franței.

răsboi (-oaie), s. f. – 1. (Înv.) Luptă, bătălie, încăierare. – 2. Conflict armat. – Var. război. Mr. arăsboi, megl. răsboi. Sl. razboi „homicid”, cf. sl. bojŭ „moarte, luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 42), cf. bg., slov. razboj. – Der. răsboi, vb. refl. (a face război, a lupta); răsboinic, s. m. (luptător), din sl. razbojnikŭ; răsboinicie, s. f. (combativitate, agresivitate); răsboinicesc (var. răsboiesc), adj. (de război), înv.; răsboitor, adj. (beligerant); resbel, s. n. (război), cuvînt format arficial pe la 1860-70, prin contaminarea lui răsboi, cu lat. bellum (Phlippide, Principii, 107).

răsboi (-oaie), s. n. – 1. Unealtă de țesut. – 2. Carul ferăstrăului mecanic. – 3. Parte a ferăstrăului de mînă. – 4. Parte a morii de vînt care ține coșul. – Var. război. Mr. arizboi. Bg., sb. razboj „unealtă de țesut” (Tiktin), probabil cuvînt identic celui anterior.