SPERIA, sperii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).^[1]

speria [At: CORESI, EV. 258 / V: (îrg) spărea, spăr~ (Pzi și: spar, spai, spau / Cj: să spar 3, înv, să spare 6, să spar, înv, să spare) (reg) spăiera, (îvr) ~rea / Pzi: sperii (reg) sper, spei / E: ml *expavorere] 1-2 vtr A face să fie cuprins sau a fi cuprins de frică. Vz: teme, (înv) stidi. 3-4 vtr A face să se înspăimânte sau a fi cuprins de spaimă din cauza unui zgomot neațteptat, a unei mișcări bruște etc. 5-6 vtr (Pex) A face să-și piardă sau a-și pierde liniștea. Si: a (se) alarma (2-3), a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a (se) tulbura. 7-8 vtr (Pan) A (se) intimida. 9-10 vtr (Îe) A-și ~ sau a(-i) ~ (cuiva) somnul A rămâne (sau a face să rămână) treaz. 11 vt (Reg; îe) A-și ~ foamea A mânca puțin pentru a-și astâmpăra foamea. 12 vt (În superstiții; îe) A ~ boalele A îndepărta bolile. 13 vt (C.i. animale) A alunga din locul unde se află. Si: a împrăștia. 14 vt (Spc) A stârni din culcuș. 15 vt(a) (Fig) A face să se mire. Si: a uimi. 16-17 vt (Îljv) De ~t Ieșit din comun. Si: nemaipomenit. 18-19 vtr (Înv; îe) A (se) ~ mintea ori mințile sau ochii cuiva A (se) minuna.

SPERIA, sperii, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

SPERIA, sperii, vb. I. Tranz. 1. A face să-l cuprindă pe cineva frica; a înfricoșa. Ești frumos, ești blînd la vorbă și pe nimenea nu sperii. EFTIMIU, Î. 47. Mi-e să nu te sperie cifrele. REBREANU, R. I 188. Ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adîncimea unei tăceri viclene. DELAVRANCEA, H. T. 47. ◊ Fig. Locomotiva speria liniștea din ceasul ultim al nopții, cu semnale stridente. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 350. În grădină turturele, Două cîntă cu durere... De livezile sperie. TEODORESCU, P. P. 22. ◊ Refl. Se speriase de tresărirea iepurelui în marginea tufișurilor. DUMITRIU, N. 148. Era gras și cu o burtă de se speriau de el toți cei care-l vedeau întîia dată. CAMIL PETRESCU, O. I 15. Să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o săgetezi. ISPIRESCU, L. 4. (Expr.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre un om fricos. 2. A face ca cineva să se înfricoșeze (de o mișcare bruscă și neașteptată) și să fugă sau (fiind vorba de colectivități) să se împrăștie; (fiind vorba despre animale) a stîrni din culcuș. Izbucni acum în nenumărate schije negre un cîrd de ciori... Ceva sau cineva le speriase. DUMITRIU, N. 149. ◊ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămîne (sau a face să rămînă) treaz, a face să fugă somnul (ca urmare a unei excitații psihice). Un trăsnet îmi sperie somnul. COȘBUC, P. 237. Oamenii erau veseli și Iorgovan își speriase somnul. SLAVICI, O. I 216. Împăratul se sculă cam alene și destul de mînios că [slujitorii] i-au spăriat somnul cu astfel de minciuni. RETEGANUL, P. IV 13. (Refl., cu subiectul «somnul») Cum mi s-a speriat și mie somnul... CARAGIALE, O. III 56. 3. A uimi (prin splendoare, frumusețe). [Scenele vînătorești] sperie și obosesc azi ochii călătorului. ODOBESCU, S. III 80. Mă dusă la un palat a cărui vedere îmi sperie mințile. GORJAN, H. IV 88. (Refl.) Începură a cînta... atîta de frumos, încît se speria mintea omenească. GORJAN, H. II 165. ◊ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor, extraordinar. (Cu pronunțare regională) Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă?! Cucoșul său era ceva de spăriet! Elefantul ți se părea purece pe lîngă acest cucoș. CREANGĂ, P. 68.

A SPERIA sperii tranz. A face să se sperie. ~ lumea. ◊ ~ cuiva somnul a alunga cuiva somnul. ~ lupul cu pielea oii a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. [Sil. -ri-a] /<lat. espavorare

A SE SPERIA mă sperii intranz. A fi cuprins brusc de frică; a se înfricoșa. * Se sperie și de umbra lui se spune despre cineva foarte fricos. /<lat. espavorare

sperià v. a se înspăimânta. [Și spărià = lat. *EXPAVORARE (din PAVOR, frică)].

spăiera v vz speria corectat(ă)

spărea v vz speria

spăria v vz speria

sperea v vz speria

spărià v. Mold. V. speria.

spăriĭ, -iát, -iós, V. speriĭ.

spériĭ, a -iá v. tr. (lat. expáveo, -ére, de unde s’a făcut spaĭ, a *spăĭa, apoĭ, supt infl. luĭ paĭ și par, a părea, s’a zis spar, a spărea, a sperea, a speria și, supt alte influențe, a trecut în conj. I lăsînd o mulțime de forme vechĭ orĭ dialectale. V. spăĭmînt). Înfricoșez, spăimînt: a speria copiiĭ cu poveștĭ despre strigoĭ, a speria vînatu pin împușcături. Uimesc, emoționez, alarmez: acesta mănincă de te sperie, a speriat lumea cu talentu luĭ. V. refl. M’am speriat de țipetele luĭ, calu s’a speriat de un automobil. A țĭ se speria somnu, a se strica somnu și a nu maĭ putea adormi. A speria ĭarna, ploaĭa, a-țĭ pune prea devreme o haĭnă groasă orĭ a-șĭ lua cortelu (umbrela). – În nord spariĭ, spăriet, în Banat și Olt. spăriĭ, -ĭat, în Trans. și L. V. eŭ spaĭ, și spar, tu spaĭ și sparĭ, el spare (și spaĭre) și spaĭe, noĭ spărĭem, voĭ spăreațĭ, eĭ spar și spaĭe. În Olt și a sperea, eŭ speĭ, tu speĭ, el spere, noĭ sperem, voĭ spereațĭ, eĭ spere.

speria (a ~) (desp. -ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sperii, 3 sperie (desp. -ri-e), 1 pl. speriem; conj. prez. 1 și 2 sg. să sperii, 3 să sperie; ger. speriind (desp. -ri-ind)

speria (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sperii, 3 sperie (-ri-e), 1 pl. speriem; conj. prez. 3 să sperie; ger. speriind (-ri-ind)

speria vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sperii, 3 sg. și pl. sperie (sil. -ri-e), 1 pl. speriem; ger. speriind (sil. -ri-ind)

speria (ind. prez. 1 sg. sperii, 1 pl. speriem, ger. speriind)

speriu, -rii 2, -rie 3, -riam 1 imp., -riind ger., -ria inf.

SPERIA vb. v. uimi, ului.

SPERIA vb. 1. a se teme, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târși. (Nu mă ~ de nimic.) 2. v. îngrijora. 3. (prin Mold.) a se sâi. (Calul s-a ~.) 4. a (se) intimida, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)

SPERIA vb. 1. a se teme, (înv.) a se stidi, (arg.) a se tîrși. (Nu mă ~ de nimic.) 2. a (se) alarma, a (se) frămînta, a (se) intriga, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a (se) tulbura, (livr.) a (se) impacienta, (reg.) a (se) îngrija, (înv.) a (se) îngriji, a (se) lărmui. (Îl ~ întîrzierea lui.) 3. (prin Mold.) a se sîi. (Calul s-a ~.) 4. a (se) intimida, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)

speria vb. v. UIMI. ULUI.

speria (-ii, -at), vb. – A înspăimînta, a înfricoșa, a uimi, a fi surprins. – Var. spăria, pers. I, speriu, spariu, spai(u). Mr. aspar, aspăreare, megl. spar, spărui, spăreari. Origine incertă. Pare să fie vorba de un lat. expavēre (Tiktin; REW 3036, art. suprimat), dar der. este dificilă (se presupune un rezultat spaiu › spariu ca în habet › are, sau o disimilare expavēre › *exparēre, care pare inadmisibilă). Fazele intermediare propuse de Cihac, I, 44 (lat. *expavĭlāre) și de Candrea (lat. expavorare) par și mai puțin convingătoare. Mai probabil e vorba de o confuzie între mai multe cuvinte lat., ca expārēre < pārēre „a părea”, sau experῑre „a experimenta”. Uz general (ALR, I, 90), dar cu numeroase var. locale. Der. sperietoare, s. f. (momîie; paiață, pocitanie); sperietură, s. f. (speriat, uimire); sperios, adj. (fricos; timid); speriuș, s. n. (spaimă, frică).

speria, sperii v. t. 1. a uimi. 2. (adol.) a fura.

A SE SPERIA a o băga pe mânecă, a se căca împrăștiat, a se căca pe el / pe ea, a i se face inima cât un purice, a se îngălbeni de frică, a i se ridica părul măciucă, a-i sări (cuiva) inima din loc, a-l trece nădușelile / răcorile, a-i trece (cuiva) un șarpe rece prin sân.

fugi cu ursul, că sperii copiii! expr. pleacă!