O definiție pentru străfige

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

străfige (-g, -?), vb. – A strănuta. Origine necunoscută. (ALR, I, 78) și după Scriban, în Banat și Mold.

Intrare: străfige
verb (VT664)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • străfige
  • străfigere
  • străfigând
  • străfigându‑
singular plural
  • străfige
  • străfigeți
  • străfigeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • străfig
(să)
  • străfig
  • străfigeam
a II-a (tu)
  • străfigi
(să)
  • străfigi
  • străfigeai
a III-a (el, ea)
  • străfige
(să)
  • străfi
  • străfigea
plural I (noi)
  • străfigem
(să)
  • străfigem
  • străfigeam
a II-a (voi)
  • străfigeți
(să)
  • străfigeți
  • străfigeați
a III-a (ei, ele)
  • străfig
(să)
  • străfi
  • străfigeau
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)