teglici sn [At: I. IONESCU, M. 699 / V: (reg) tig~ / Pl: ~ice / E: bg тзплиц] (Olt; Mun) 1 Unealtă folosită de cojocari și de cizmari pentru a întinde pielea (crudă). 2 Cui de lemn cu care se prinde jugul de proțap Si: (reg) ciocâltău.

TEGLICI, teglice, s. n. Unealtă folosită de cojocari și de cizmari spre a întinde pielea crudă. (Atestat în forma tiglici) După ce se usucă, se udă seara cu apă numai pe piele, nu și pe lînă, și a doua zi se trage la tiglici ca să se întindă. I. IONESCU, M. 699. – Variantă: tiglici s. n.

teglícĭ n., pl. e (bg. teglič, cĭocîlteŭ; sîrb. tegleč, care servește la tras, d. tegliti, a trage, a întinde). Olt. Munt. vest, Cĭocîlteŭ. Unealtă de întins pĭelea la cizmărie. – Și tiglicĭ.

tiglici sn vz teglici

TIGLICI s. n. v. teglici.

tegliciu n. 1. cuiul ce trece prin jugul carului (se aude prin Romanați); 2. (tigliciu) unealtă pe care cismarul întinde pielea încălțămintelor. [Cf. serb. TEGLIČ, trăgător (din tegleti, a trage)].

tigliciu n. V. tegliciu.

tiglícĭ, V. teglicĭ.

teglici (reg.) (desp. te-glici) s. n., pl. teglice

teglici (te-glici) s. n., pl. teglice

teglici s. n. (sil. -glici), pl. teglice

TEGLICI s. v. ciocâlteu, cui.

teglici s. v. CIOCÎLTEU. CUI.

teglici (-iuri), s. n. – 1. Zăvor, cui de lemn. – 2. Unealtă de întins pielea crudă; întinzător. – Var. tiglici. Bg. teglic, sb. teglic, teglec (Tiktin).

teglici, teglice, s.n. (reg.) 1. cuiul care trece prin jugul carului. 2. unealtă de cizmărie și de cojocărie pentru întinderea pielii.