10 definiții pentru îmbiere

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMBIERE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia.

ÎMBIERE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia.

îmbiere sf [At: PANN, P.V. I, 118/21 / S și: (înv) înb~ / P: ~bi-e~ / V: (reg) ~iare / Pl: ~ri / E: îmbia] (Pfm) 1 Îndemn stăruitor de a face sau a primi ceva Si: invitație, poftire, (pfm; rar) îmbială (1), îmbiat1 (1), îmbietură (1). 2 (Rar) Ofertă a cuiva de a face ceva Si: (pfm; rar) îmbială (2), îmbiat1 (2), îmbietură (2). 3 (Fig) Atracție spre ceva Si: (pfm; rar) îmbială (3), îmbiat1 (3), îmbietură (3).

ÎMBIERE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor. Pomîrlă a mormăit ceva, poate o îmbiere. GALAN, Z. R 376. Trei zile încheiate se sili Sila cu fel de fel de îmbieri, cu fel de fel de mîngîieri... ca să facă pe băiat să scoață macar un grai din gura lui, dar nu i-a stat prin putință cu nici un preț. POPESCU, B. III 125. – Pronunțat: -bi-e-.

îmbiere f. invitațiune: de îmbiere n’are nici habar PANN. [V. îmbià].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îmbiere (desp. -bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbierii; pl. îmbieri

îmbiere (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbierii; pl. îmbieri

îmbiere s. f. (sil. -bi-e-). g.-d. art. îmbierii; pl. îmbieri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMBIERE s. invitație, poftire, (rar) îmbială.

Intrare: îmbiere
  • silabație: îm-bi-e-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbiere
  • ‑mbiere
  • îmbierea
  • ‑mbierea
plural
  • îmbieri
  • ‑mbieri
  • îmbierile
  • ‑mbierile
genitiv-dativ singular
  • îmbieri
  • ‑mbieri
  • îmbierii
  • ‑mbierii
plural
  • îmbieri
  • ‑mbieri
  • îmbierilor
  • ‑mbierilor
vocativ singular
plural
îmbiare
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbiare
  • ‑mbiare
  • îmbiarea
  • ‑mbiarea
plural
  • îmbieri
  • ‑mbieri
  • îmbierile
  • ‑mbierile
genitiv-dativ singular
  • îmbieri
  • ‑mbieri
  • îmbierii
  • ‑mbierii
plural
  • îmbieri
  • ‑mbieri
  • îmbierilor
  • ‑mbierilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îmbiere, îmbierisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; îndemn stăruitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pomîrlă a mormăit ceva, poate o îmbiere. GALAN, Z. R 376. DLRLC
    • format_quote Trei zile încheiate se sili Sila cu fel de fel de îmbieri, cu fel de fel de mîngîieri... ca să facă pe băiat să scoață macar un grai din gura lui, dar nu i-a stat prin putință cu nici un preț. POPESCU, B. III 125. DLRLC
etimologie:
  • vezi îmbia DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.