înfierbânta [At: PSALT. 43/15 / S și: ~fer~ / V: (rar; cscj) ~binți, (dal) înhi~ / Pzi: ~bânt / E: în- + fierbinte] 1-2 vtr (D. obiecte) A (se) face fierbinte. 3 vt (Imp) A arde. 4-5 vtr (D. sentimente) A (se) aprinde. 6-7 vtr (D. oameni) A (se) aprinde de mânie. 8 vr A-și pierde cumpătul. 9 vr (Irn) A se ameți din cauza băuturii Si: a se chercheli. 10 vr (Mpp) A avea febră. 11 vr (Mpp; d. abcese) A se inflama. 12 vt A da pinteni calului. 13 vr (Fig) A se antrena într-o acțiune Si: a se înflăcăra. 14 vt (Fig) A insufla avânt, pasiune.

A ÎNFIERBÂNTA înfierbânt tranz. A face să se înfierbânte. /în + fierbinte

A SE ÎNFIERBÂNTA mă înfierbânt intranz. 1) A căpăta o temperatură (mai) mare; a deveni fierbinte. Plita s-a ~t. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfoca; a se întărâta. ~ la joc. /în + fierbinte

înfierbântà v. 1. a face fierbinte, a încălzi tare; 2. fig. a se mânia foarte.

înfierbinți v vz înfierbânta

ÎNFIERBÎNTA, înfierbînt, vb. I. Tranz. 1. A face să devină fierbinte (expunînd acțiunii focului). Înfierbînt apă. ▭ După aceea au înfierbîntat un cuptori de fier. SBIERA, P. 33. Infierbîntînd o sulă în foc. ȘEZ. V 131. ◊ Fig. Vinul de Catrania înfierbîntase atmosfera camerei obscure. BART, E. 195. ◊ Refl. Numai pînă se înfierbîntă scoate fum soba. STANCU, D. 310. (Refl. pas.) Gura unui cuptioraș... în care negreșit se înfierbîntau uneltele schingiuirilor. NEGRUZZI, S. I 311. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A irita, a agita, a aprinde. Nevoile mai sucesc mintea multora și-i înfierbîntă cînd nici cu gîndul n-ai gîndi. REBREANU, R. II 97. ◊ Refl. Capetele începuseră a se înfierbînta, vinul își făcea lucrarea. NEGRUZZI, S. I 151. 3. A insufla avînt, a da îndemn la lucru; a ațîța, a îmboldi. Calul își înfierbînta Ș-un răpez voinic îi da. Calul rîndunel zbura. ALECSANDRI, P. P. 176. ♦ Refl. (Despre persoane) A se antrena la o acțiune săvîrșind-o cu multă însuflețire; a se aprinde, a se anima. S-a înfierbîntat la joc.

înfĭerbînt, V. înferbînt.

înfierbânta (a ~) (desp. -fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbânt, 2 sg. înfierbânți, 3 înfierbântă; conj. prez. 1 sg. să înfierbânt, 3 să înfierbânte

înfierbânta (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbânt, 2 sg. înfierbânți, 3 înfierbântă; conj. prez. 3 să înfierbânte

înfierbânta vb. (sil. -fier-), ind. prez. 1 sg. înfierbânt, 2 sg. înfierbânți, 3 sg. și pl. înfierbântă; conj. prez. 3 sg. și pl. înfierbânte

înfierbânt, -bânți 2, -bânte 3 conj.

ÎNFIERBÂNTA vb. v. antrena.

ÎNFIERBÂNTA vb. 1. (rar) a (se) înfoca. (A ~ plita de la sobă.) 2. v. încinge. 3. a încinge, (înv. și reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 4. v. coace. 5. a dogori, a încinge, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pământul.)

A înfierbânta ≠ a răci

A (se) înfierbânta ≠ a (se) răcori, a se răci

ÎNFIERBÎNTA vb. 1. (rar) a înfoca. (A ~ plita de la sobă.) 2. a arde, a încălzi, a încinge. (A ~ cuptorul pentru pîine.) 3. a încinge, (înv. și reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 4. a se coace, a se încinge. (S-a ~ stînd lîngă sobă.) 5. a dogori, a încinge, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pămîntul.)

înfierbînta vb. v. ANTRENA.