18 definiții pentru înfurci

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFURCI, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurca vb. I] – În + furcă.

înfurci [At: COSTINESCU / V: (cscj) ~rca / Pzi: înfurc, (rar) ~cesc / E: în + furcă] (Îrg) 1 vt (Îf înfurca) A lua fân sau altceva în furcă. 2-3 vtr A (se) desface astfel încât să aibă două sau trei brațe. 4 vr (D. drumuri) A se bifurca. 5-6 vrr (Fig) A avea de furcă cu cineva, (certându-se sau) încăierându-se.

ÎNFURCI, înfurc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurca vb. I] – În + furcă.

ÎNFURCI, (2) înfurc, vb. IV. Refl. (Popular) 1. (Mai ales despre drumuri) A se bifurca, a se desface în două. Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. 2. A avea de furcă (cu cineva), a se certa, a se încăiera. Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105. Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249. – Variantă: înfurca vb. I.

A SE ÎNFURCI pers. 3 se ~ește intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărți în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca

înfurcì v. a se bifurca: li se înfurci calea.

ÎNFURCA vb. I v. înfurci.

înfurcésc (mă) v. refl. (d. furcă). Mă despart, mă divid, vorbind de ramurĭ saŭ de drumurĭ: drumu se înfurcește. V. bifurc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înfurci (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înfurcește, 3 pl. se înfurcesc; imperf. 3 sg. se înfurcea; conj. prez. 3 să se înfurcească; ger. înfurcindu-se

!înfurci (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se înfurcește; imperf. 3 sg. se înfurcea; conj. prez. 3 se înfurcească

înfurci vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfurc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcește

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înfurci, vb. refl. – (reg.) A se bifurca. – Din în- + furcă (< lat. furca) (DEX, MDA).

înfurci, vb. refl. – A se bifurca. – În- + furcă (< lat. furca).

înfurca, înfurchez, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părți, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.

Intrare: înfurci
înfurci2 (1 -cesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcire
  • ‑nfurcire
  • înfurcit
  • ‑nfurcit
  • înfurcitu‑
  • ‑nfurcitu‑
  • înfurcind
  • ‑nfurcind
  • înfurcindu‑
  • ‑nfurcindu‑
singular plural
  • înfurcește
  • ‑nfurcește
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
(să)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcii
  • ‑nfurcii
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (tu)
  • înfurcești
  • ‑nfurcești
(să)
  • înfurcești
  • ‑nfurcești
  • înfurceai
  • ‑nfurceai
  • înfurciși
  • ‑nfurciși
  • înfurciseși
  • ‑nfurciseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcește
  • ‑nfurcește
(să)
  • înfurcească
  • ‑nfurcească
  • înfurcea
  • ‑nfurcea
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcise
  • ‑nfurcise
plural I (noi)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
(să)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcirăm
  • ‑nfurcirăm
  • înfurciserăm
  • ‑nfurciserăm
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (voi)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
(să)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
  • înfurceați
  • ‑nfurceați
  • înfurcirăți
  • ‑nfurcirăți
  • înfurciserăți
  • ‑nfurciserăți
  • înfurciseți
  • ‑nfurciseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
(să)
  • înfurcească
  • ‑nfurcească
  • înfurceau
  • ‑nfurceau
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurciseră
  • ‑nfurciseră
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcare
  • ‑nfurcare
  • înfurcat
  • ‑nfurcat
  • înfurcatu‑
  • ‑nfurcatu‑
  • înfurcând
  • ‑nfurcând
  • înfurcându‑
  • ‑nfurcându‑
singular plural
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurc
  • ‑nfurc
(să)
  • înfurc
  • ‑nfurc
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (tu)
  • înfurci
  • ‑nfurci
(să)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcași
  • ‑nfurcași
  • înfurcaseși
  • ‑nfurcaseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcase
  • ‑nfurcase
plural I (noi)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
(să)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcarăm
  • ‑nfurcarăm
  • înfurcaserăm
  • ‑nfurcaserăm
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (voi)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
(să)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcarăți
  • ‑nfurcarăți
  • înfurcaserăți
  • ‑nfurcaserăți
  • înfurcaseți
  • ‑nfurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurcau
  • ‑nfurcau
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcaseră
  • ‑nfurcaseră
verb (V332)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcire
  • ‑nfurcire
  • înfurcit
  • ‑nfurcit
  • înfurcitu‑
  • ‑nfurcitu‑
  • înfurcind
  • ‑nfurcind
  • înfurcindu‑
  • ‑nfurcindu‑
singular plural
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurc
  • ‑nfurc
(să)
  • înfurc
  • ‑nfurc
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcii
  • ‑nfurcii
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (tu)
  • înfurci
  • ‑nfurci
(să)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurceai
  • ‑nfurceai
  • înfurciși
  • ‑nfurciși
  • înfurciseși
  • ‑nfurciseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurcea
  • ‑nfurcea
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcise
  • ‑nfurcise
plural I (noi)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
(să)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcirăm
  • ‑nfurcirăm
  • înfurciserăm
  • ‑nfurciserăm
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (voi)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
(să)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
  • înfurceați
  • ‑nfurceați
  • înfurcirăți
  • ‑nfurcirăți
  • înfurciserăți
  • ‑nfurciserăți
  • înfurciseți
  • ‑nfurciseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurceau
  • ‑nfurceau
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurciseră
  • ‑nfurciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înfurci, înfurcescverb

învechit popular
  • 1. reflexiv A se bifurca. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: bifurca
    • format_quote Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. DLRLC
  • 2. reflexiv reciproc A se certa, a se încăiera. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105. DLRLC
    • format_quote Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249. DLRLC
etimologie:
  • În + furcă DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.