19 definiții pentru înșfăca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNȘFĂCA, înșfac, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ÎNȘFĂCA, înșfac, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

înșfăca vt [At: CREANGĂ, P. 24 / V: (înv) ~foca / Pzi: ~fac, (reg) înșfăc / E: bg хьащам] 1 A apuca brusc Si: a înhăța. 2 A prinde cu putere și cu violență.

ÎNȘFĂCA, înșfac, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a lua, a prinde cu putere (și cu violență). V. înhăța. Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387. Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106. Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33. [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42. S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184. [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. ◊ Refl. reciproc. Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161. – Variantă: înfășca vb. I.

A ÎNȘFĂCA înșfac tranz. A apuca brusc și cu putere; a înhăța. [Sil. în-șfă-] /în + bulg. hvatam

înșfăcà v. Mold. a înhăța: înșfăcăm noi ce mai avem și ne ducem CR. [V. șfac!].

înșfác, a v. tr. (vsl. hvatati, a înșfăca. V. șfac, posfat și înhaț). Fam. Înhaț, apuc: hoțu a înșfăcat punga și a fugit, dar și gardistu l-a înșfăcat de ceafă. – Și înfașc (Munt. Pt.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înșfăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfac, 2 sg. înșfaci, 3 înșfa; conj. prez. 1 sg. să înșfac, 3 să înșface; imper. 2 sg. afirm. înșfa

înșfăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfac, 2 sg. înșfaci, 3 înșfacă, 1 pl. înșfăcăm; conj. prez. 3 înșface

înșfăca vb., ind. prez. 1 sg. înșfac, 2 sg. înșfaci, 3 sg. înșfacă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșface

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNȘFĂCA vb. a apuca, a înhăța, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agîmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (~ în mînă o bîtă.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înșfăca (înșfac, înșfăcat), vb. – A apuca brusc, a înhăța. – Var. înfășca. Bg. hvaštam, faštam (Cihac, II, 148; DAR), cu pref. în-. După Giuglea, Dacor., III, 622, din gr. σφηϰόω „a strînge”, ceea ce pare mai puțin probabil.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înșfăca, înșfăc, vb. tranz. – A prinde, a înhăța. – Din sl. hvatati (Scriban); din bg. hvaštam (DER, DEX, MDA).

Intrare: înșfăca
verb (VT71)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcare
  • ‑nșfăcare
  • înșfăcat
  • ‑nșfăcat
  • înșfăcatu‑
  • ‑nșfăcatu‑
  • înșfăcând
  • ‑nșfăcând
  • înșfăcându‑
  • ‑nșfăcându‑
singular plural
  • înșfa
  • ‑nșfa
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înșfac
  • ‑nșfac
(să)
  • înșfac
  • ‑nșfac
  • înșfăcam
  • ‑nșfăcam
  • înșfăcai
  • ‑nșfăcai
  • înșfăcasem
  • ‑nșfăcasem
a II-a (tu)
  • înșfaci
  • ‑nșfaci
(să)
  • înșfaci
  • ‑nșfaci
  • înșfăcai
  • ‑nșfăcai
  • înșfăcași
  • ‑nșfăcași
  • înșfăcaseși
  • ‑nșfăcaseși
a III-a (el, ea)
  • înșfa
  • ‑nșfa
(să)
  • înșface
  • ‑nșface
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcă
  • ‑nșfăcă
  • înșfăcase
  • ‑nșfăcase
plural I (noi)
  • înșfăcăm
  • ‑nșfăcăm
(să)
  • înșfacăm
  • ‑nșfacăm
  • înșfăcam
  • ‑nșfăcam
  • înșfăcarăm
  • ‑nșfăcarăm
  • înșfăcaserăm
  • ‑nșfăcaserăm
  • înșfăcasem
  • ‑nșfăcasem
a II-a (voi)
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
(să)
  • înșfacați
  • ‑nșfacați
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
  • înșfăcarăți
  • ‑nșfăcarăți
  • înșfăcaserăți
  • ‑nșfăcaserăți
  • înșfăcaseți
  • ‑nșfăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înșfa
  • ‑nșfa
(să)
  • înșface
  • ‑nșface
  • înșfăcau
  • ‑nșfăcau
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcaseră
  • ‑nșfăcaseră
verb (VT71)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcare
  • ‑nfășcare
  • înfășcat
  • ‑nfășcat
  • înfășcatu‑
  • ‑nfășcatu‑
  • înfășcând
  • ‑nfășcând
  • înfășcându‑
  • ‑nfășcându‑
singular plural
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfașc
  • ‑nfașc
(să)
  • înfașc
  • ‑nfașc
  • înfășcam
  • ‑nfășcam
  • înfășcai
  • ‑nfășcai
  • înfășcasem
  • ‑nfășcasem
a II-a (tu)
  • înfașci
  • ‑nfașci
(să)
  • înfașci
  • ‑nfașci
  • înfășcai
  • ‑nfășcai
  • înfășcași
  • ‑nfășcași
  • înfășcaseși
  • ‑nfășcaseși
a III-a (el, ea)
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
(să)
  • înfașce
  • ‑nfașce
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcă
  • ‑nfășcă
  • înfășcase
  • ‑nfășcase
plural I (noi)
  • înfășcăm
  • ‑nfășcăm
(să)
  • înfașcăm
  • ‑nfașcăm
  • înfășcam
  • ‑nfășcam
  • înfășcarăm
  • ‑nfășcarăm
  • înfășcaserăm
  • ‑nfășcaserăm
  • înfășcasem
  • ‑nfășcasem
a II-a (voi)
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
(să)
  • înfașcați
  • ‑nfașcați
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
  • înfășcarăți
  • ‑nfășcarăți
  • înfășcaserăți
  • ‑nfășcaserăți
  • înfășcaseți
  • ‑nfășcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
(să)
  • înfașce
  • ‑nfașce
  • înfășcau
  • ‑nfășcau
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcaseră
  • ‑nfășcaseră
înșfoca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înșfăca, înșfacverb

  • 1. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență. DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387. DLRLC
    • format_quote Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106. DLRLC
    • format_quote Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33. DLRLC
    • format_quote [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43. DLRLC
    • format_quote Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42. DLRLC
    • format_quote S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184. DLRLC
    • format_quote [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.