întrecut¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: întrece] 1-9 Întrecere (1-9). 10 (Ccr; șfg) Competiție. 11 (Îlav) Pe ~ În competiție cu cineva. 12 Răsfațare. 13 Mângâiere. 14 (Îlav) De ~ Mai mult decât trebuie, de prisos. 15 (Îcs) De-a ~u' Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 16 (Îe) A mânca ceva de ~ A ciuguli. 17 Întrecere (17). 18 (Înv; îs) Cal de ~ Cal de cursă. 19 (Ccr; înv) Rămășiță. 20 (Înv) Lăcomie. 21 (Înv) Exagerare. 22 (Înv) Obrăznicie. 23 (Fig) Avantaj. 24 Încercare. 25 sn (Reg) Pământ rămas necultivat.

ÎNTRECUT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

ÎNTRECUT ~tă (~ți, ~te) v. A ÎNTRECE. ◊ Pe ~te luându-se la întrecere; întrecându-se care mai de care. /v. a întrece

întrecut a. și adv. mai mult decât trebue: lemne sunt de ajuns și de întrecut în pădure CR.; pe întrecute, care pe care: se luară la goană pe întrecute.

întrecút, -ă adj. Lăsat în urmă. Pe întrecute, întrecîndu-te, luîndu-te la întrecere: autoriĭ scriaŭ pe întrecute.

întrecut s. n.

!întrecut s. n.

întrecut s. n. (pl. întrecute în loc. pe ~)

!întrecute (pe ~)/(în tempo rapid) pe-ntrecute loc. adv.

întrecute (pe ~) loc. adv.

întrecut s.n. (înv.) întrecere.