ADĂPA (adăp) I. vb. tr. 1 A duce vitele la apă, a da de băut (la vite): n’a adăpat încă vacile ¶ 2 A da de băut (la oameni): l-a adăpat cu lapte dulce ¶ 3 A uda (pămîntul) ¶ 4 ~ cu otravă, a otrăvi: și-l adăpă cu otravă cumplit (DOS.). II. vb. refl. 1 A bea (vorb. de vite) ¶ 2 A bea, a-și stîmpăra setea (vorb. de oameni); fig.: În luptă cînd i-e sete cu sînge se adapă (ALECS.) ¶ 3 A se uda: pămîntul s’a adăpat de ploaie ¶ 4 fig.: se adapă la izvoarele științei; a se ~ cu învățătură ¶ 5 proverb: știu eu în ce apă se adapă, știu ce gînduri are, cunosc scopurile lui; a se ~ în aceeași apă cu cineva, a fi înțeles cu cineva [lat. adaquare].