aldămaș sn [At: ANON. CAR. / V: adalm-,^[1] adălm- / Pl: ~uri / E: mg áldomás] 1-2 Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. 3 (Pop, îe) Bun ~ Se spune celui care și-a cumpărat ceva nou (mai ales haine), care a încheiat cu succes o afacere etc. 4 (Trs) Bani care se oferă cuiva pentru un serviciu oarecare drept cinste. 5 (Trs) Bacșiș. corectat(ă)

ALDĂMAȘ, Mold. ADALMAȘ (pl. -șuri) sn. 1 ⚚ Băutură care se dă, cinste care se face cînd două părți s’au învoit la o afacere, au căzut Ia înțelegere pentru o cumpărare sau vînzare; a da, a bea ~ul: acum chiamă pe pivniceri și să le bem aldămașul... (ODOB.); n’ai dat adalmaș pentru vînzarea boilor (GN.) ¶ 2 Bun de ~, se zice despre cineva care a izbutit în ceva, și-a cumpărat ceva nou și e bun de cinste [ung. áldomás].

ALDĂMAȘ, aldămașuri, s. n. Cinste oferită de cineva cu prilejul încheierii unei tranzacții (în special a unei vînzări). Tîrgu-i rupt, pacea-i făcută, n-ar strica nici aldămașul. HASDEU, R. V. 145. Cheamă pe pivniceri și să le bem aldămașul [boierilor olteni]. ODOBESCU, S. I 83. Au mers să pețească, obicei cum este, Priviră, văzură, vorbiră de fată. Și se învoiră cu mumă, cu tată; Acuma rămase să bea aldămașul. PANN, P. V. II 136. ◊ Expr. (Familiar) A fi bun de aldămaș = a fi dator cu o cinste, cu prilejul cumpărării unui lucru sau al obținerii unui succes. – Variantă: adălmaș (GALACTION, O. I 263, CREANGĂ, A. 58) s. n.

ALDĂMAȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva cu prilejul încheierii unei tranzacții. [Var.: adălmaș s. n.] – Magh. áldomás.

ALDĂMAȘ ~uri n. Cinste oferită cuiva cu ocazia vânzării sau cumpărării unui lucru sau a încheierii unei tranzacții. ◊ Ești (bun) de ~ se spune cuiva care a reușit într-o acțiune. /<ung. áldomás

aldămaș n. băutură sau cinste în urma unei tocmeli, la vânzări și cumpărări. [Ung. ÁLDOMÁȘ, binecuvântare, concluziunea acestei daraveri având la început un caracter religios].

aldămaș și adălmaș n., pl. urĭ și e, (ung. áldomás, oală de vin, închinare în sănătate. V. alduĭesc). Băutura, beția saŭ chefu care se obișnuĭește în popor după o vînzare orĭ o cumpărare însemnată orĭ după un cîștig orĭ un noroc: a da, a bea aldămașu.

adălmaș sn vz aldămaș

ADĂLMAȘ 👉 ALDĂMAȘ.

adălmáș, V. aldămaș.

aldămaș s. n., pl. aldămașuri

aldămaș s. n., pl. aldămașuri

aldămaș s. n., pl. aldămașuri

aldămaș, pl. aldămașuri

aldămaș, -șuri.

aldămaș (-șuri), s. n. – Cinstire, băutură oferită după încheierea unei tranzacții. Mag. áldomás „cinstire”, de la áldani „a binecuvînta” (Cihac, II, 475; Berneker 27; Gáldi, dict., 86); cf. rut. odomaš „dar, cadou”, sb. aldumaš „salariu”, slov. aldomaš „salariu”. – Der. aldămășar, s. m. (Trans., persoană care are dreptul la o cinste). De la áldani există în Trans. a aldui, vb. (a binecuvînta), alduială, s. f. (binecuvîntare), cf. Gáldi, Dict., 100.

a uda aldămașul expr. (pop.) a bea după încheierea unei tranzacții de vânzare-cumpărare.

ALDĂMAȘ s.n. (Ban., Trans. SV) Dar. Aldămaș de vecie Făgăduiești în toate. VCC, 46. Aldemash. Donum. AC, 327 ; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. áldomás.

aldămaș, aldămașuri, s.n. (reg.) Băutură de cinste în urma unei vânzări sau cumpărări; cinste ce se face în urma unui târg: „Ca să n-o spuie-n sat / Că a dat un aldămaș” (Bârlea, 1924: 297). ■ Practică rituală de întărire a unui protocol, pact, tratat; de obicei, aldămașul îl dă cumpărătorul, „ca să aibă noroc la ce a dobândit”. – Din magh. áldomás „cinstire; ospăț” (DER, MDA).

aldămaș, aldămașuri, s.n. – (reg.) Băutură de cinste în urma unei vânzări sau cumpărări (Bârlea, 1924). Cinste ce se face în urma unui târg (Lenghel, 1979): „Ca să n-o spuie-n sat / Că a dat un aldămaș” (Bârlea, 1924: 297). Practică rituală de întărire a unui protocol, pact, tratat. De obicei, aldămașul îl dă cumpărătorul, „ca să aibă noroc la ce a dobândit”. – Din magh. áldomás „cinstire; ospăț” (Cihac, Galdi, cf. DER; MDA).

aldămaș, -uri, s.n. – Băutură de cinste în urma unei vânzări sau cumpărări (Bârlea 1924). ■ Cinste ce se face în urma unui târg (Lenghel 1979): „Ca să n-o spuie-n sat / Că a dat un aldămaș” (Bârlea 1924: 297). Practică rituală de întărire a unui protocol, pact, tratat. De obicei aldămașul îl dă cumpărătorul, „ca să aibă noroc la ce a dobândit”. – Din magh. áldomás „cinstire” (de la áldani „a binecuvânta”) (Cihac, Galdi).