16 definiții pentru amețeală

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMEȚEALĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. – Ameți + suf. -eală.

amețea sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 425/36 / Pl: eli, ~țele / E: ameți + -eală] 1 Turburare a echilibrului stării fizice a unei persoane (din cauza bolii, a indispoziției, a emoției) Si: amețitură. 2 Pierdere (parțială și de scurtă durată) a cunoștinței Si: buimăcire, zăpăceală. 3 (Înv) Congestie cerebrală. 4 Îmbătare. 5 (Fig) Agitație. 6 Epilepsie. 7 (Reg; adesea îs -pentru pești) Gogoși otrăvite care se aruncă în apă pentru a produce amețirea peștilor. 8 (Bot; îc ) ~la-oilor sau cailor Răsfug (Chondrilla juncea).

AMEȚEA (pl. -țeli) sf. 1 Turburare a stării cuiva din cauza unei indispoziții, unei boale: l-a luat cu frig și cu ~; o trec amețeli și sudori de zăpușală de greutatea sacului de pe umăr (VLAH.) 2 Stare în care cineva nu-și mai dă seamă de ce se petrece, e zăpăcit: unii dondăneau ca nebunii, pînă-i apuca ~ (CRG.) 3 fig.: e atîta turburare și ~ în lumea noastră, încît nu mai înțelegi nimic 4 Turburare a minții din cauza băuturii: în starea de ~ în care se găsea, nu mai știa ce face 5 🌿 AMEȚEALA-OILOR = [ameți].

AMEȚEALĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde simțul echilibrului. – Ameți + suf. -eală.

AMEȚEALĂ, amețeli, s. f. 1. Stare de semileșin, în care omul își pierde simțul echilibrului și are impresia că totul se clatină și se învîrtește în jurul lui. Îi venea să cadă de amețeală. BUJOR, S. 122. Dumnezeu știe cît a rămas el acolo, pînă s-a dezmeticit din amețeala ce-i veni căzînd. ISPIRESCU, L. 100. Unia dondăneau ca nebunii, pînă-i apuca amețeala. CREANGĂ, A. 84. Am strigat, ieșind din amețeala ce mă cuprinsese întru auzul barbarelor numiri a buchilor. NEGRUZZI, S. I 9. Robinson... s-au cuprins de o amețeală cu greață. DRĂGHICI, R. 9. 2. Fig. Pierderea stăpînirii de sine, sub influența, unei emoții sau a unei impresii puternice; încredere exagerată în propriile sale forțe. Automulțumirea și amețeala de pe urma succeselor sînt cu atît mai primejdioase cu cît sarcinile complicate care stau în fața partidului cer o ridicare a nivelului întregii munci de partid și de stat. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 29.

AMEȚEALĂ, amețeli, s. f. Stare de semileșin, în care omul își pierde simțul echilibrului. – Din ameți + suf. -eală.

AMEȚEALĂ ~eli f. Stare patologică caracterizată prin pierderea echilibrului. A avea ~eli. [G.-D. amețelii] /a ameți + suf. ~eală

amețeală f. 1. stare bolnăvicioasă când toate par a se învârti în jurul nostru; 2. turburarea vederii de o lumină prea vie sau de vreun accident; 3. leșin.

amețeálă f., pl. elĭ. Stare bolnăvicioasă în care ți se pare că lucrurile se învîrtesc și care provine din învîrtire, din anemie, din osteneală, din băuturĭ alcoolice, din fumat ș. a.: copiiĭ s’aŭ învîrtit pînă ce ĭ-a apucat amețeala.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amețea s. f., g.-d. art. amețelii; pl. amețeli

amețea s. f., g.-d. art. amețelii; pl. amețeli

amețea s. f., g.-d. art. amețelii; pl. amețeli

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AMEȚEA s. 1. (MED.) vertij, vârtej, (înv.) scutură (A simțit o ~.) 2. v. buimăceală.

AMEȚEA s. 1. (MED.) vertij, vîrtej, (înv.) scutură. (A simțit o ~.) 2. buimăceală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (O stare de ~.)

Intrare: amețeală
amețeală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amețea
  • amețeala
plural
  • amețeli
  • amețelile
genitiv-dativ singular
  • amețeli
  • amețelii
plural
  • amețeli
  • amețelilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amețea, amețelisubstantiv feminin

  • 1. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Îi venea să cadă de amețeală. BUJOR, S. 122. DLRLC
    • format_quote Dumnezeu știe cît a rămas el acolo, pînă s-a dezmeticit din amețeala ce-i veni căzînd. ISPIRESCU, L. 100. DLRLC
    • format_quote Unia dondăneau ca nebunii, pînă-i apuca amețeala. CREANGĂ, A. 84. DLRLC
    • format_quote Am strigat, ieșind din amețeala ce mă cuprinsese întru auzul barbarelor numiri a buchilor. NEGRUZZI, S. I 9. DLRLC
    • format_quote Robinson... s-au cuprins de o amețeală cu greață. DRĂGHICI, R. 9. DLRLC
  • 2. figurat Pierderea stăpânirii de sine, sub influența unei emoții sau a unei impresii puternice; încredere exagerată în propriile sale forțe. DLRLC
    • format_quote Automulțumirea și amețeala de pe urma succeselor sînt cu atît mai primejdioase cu cît sarcinile complicate care stau în fața partidului cer o ridicare a nivelului întregii munci de partid și de stat. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 29. DLRLC
etimologie:
  • Ameți + sufix -eală. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.