AMORȚI (-țesc) I. vb. intr. 1 A se găsi în nesimțire din cauza unei dureri fizice, unui accident, etc.: de abia-și putu întinde un picior care-i amorțise (VLAH.) ¶ 2 A pierde însușirea de a simți (în spec. dureri morale): După suferiri multe, inima se ’mpietrește, Răul se face fire, simțirea amorțește (ALX.) ¶ 3 A rămînea ca încremenit, a nu mai ști ce să zică ¶ 4 fig.: vorbele îmi amorțiră pe limbă (GOR.); i-a amorțit gura, a tăcut, i s’a tăiat pofta să mai vorbească ¶ 5 fig.: nu e nicio distracție aici, toată lumea a amorțit ¶ 6 fig.: A slăbi, a se întuneca: toate amintirile acestea îi amorțesc deodată (VLAH.) ¶ 7 ‡~ de, a înceta de...: coteii de cehnit, ogarii de scîncit și șoimul de piuit amurțisă (CANT.). II. vb. tr. A scădea puterea unui lucru, a slăbi un efect: cînd fericirea amorțește ori care alte simțiri ale noastre (NEGR.). III. vb. refl. fig. A pierde din putere: atunci simțirile ori-cărui călător ajung a se ~ (ODOB.) [lat. *ammortīre < mortuus].