2 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amuțit4, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: amuți1] Asmuțit2.

amuțit3 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: amuți1] 1-6 Asmuțire (1-6).

amuțit2, ~ă a [At: EMINESCU, N. 5 / Pl: ~iți, ~e / E: amuți2] 1 Devenit mut. 2 Mut (pentru scurt timp). 3 (Pop; îe) ~ de gură Lipsit (prin vrăji) de facultatea de a vorbi.

amuțit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: amuți2] 1 Amuțire2 (1). 2 (Fig) Tăcere.

AMUȚIT sbst. Faptul de a amuți.

AMUȚIT, -Ă, amuțiți, -te, adj. Care a devenit mut, care a pierdut facultatea de a vorbi. ◊ Fig. Ca mut, fără glas. Cînd a sunat clopotul, ne-am strîns minele, amuțiți de durere. VLAHUȚĂ, N. 174. Vulturii ce stau amuțiți pe crestele seci ți sure ale stîncelor nalte învățau de la el țipetul cel plîns al jalei. EMINESCU, N. 5.

AMUȚIT, -Ă, amuțiți, -te, adj. Care a devenit mut; fig. tăcut, liniștit. – V. amuți.

AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

amuți2 v [At: PSALT. SCH. 121/15 / Pzi: ~țesc și (înv) amut / E: lat* am-mutire cf muți] 1-2 vir A(-și) pierde graiul. 3 vi (Fig) A rămâne ca mut. 4 vtrf (Îe) A ~ pe cineva (de gură) A face pe cineva (prin vrajă sau argumente hotărâtoare) să-și piardă graiul sau să tacă din gură.

amuți1 vt [At: DA / Pzi: ~țesc / E: amuța css] A asmuța.

AMUȚI (-uțesc) I. vb. intr. 1 A deveni mut, a-și pierde graiul: cineva poate să amuțească în urma unei emoțiuni puternice, a unei boale 2 fig. A nu mai da semn de viață, a fi în neactivitate: politica predominînd, literatura a amuțit (NEGR.) 3 A nu mai vorbi cîtva timp, a tăcea de-odată: de-odată amuțirăm cu toții (VLAH.) 4 fig. A înceta de a mai face sgomot: cînd sosea în toiul horei, amuțea zarva (DLVR.); pianul amuțește ca prin farmec (CAR.). II. vb. tr. 1 A face pe cineva să ajungă mut: De gură m’au amuțit (SEV.) 2 fig. A opri ceva de a mai face sgomot: rîul... amuțindu-și valurile, adoarme sub un mal înalt de piatră (VLAH.). III. vb. refl. A-și opri glasul, a tăcea: amuțește-te, pune mîna ta preste gura ta (BIBL.) [lat. *ammutīre < mutus].

AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi, a deveni mut. ♦ Fig. (Despre ființe, p. ext. despre glas) A înceta de a vorbi sau de a se face auzit; a rămîne tăcut (ca mut). Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni uțor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47. Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128. ♦ Fig. (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete. Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48. Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72. ◊ Tranz. fact. Fig. Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42. – Variantă: muți (SADOVEANU, Z. C. 291, C. PETRESCU, C. V. 249) vb. IV.

AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se liniști. [Var.: muți vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

A AMUȚI ~esc intranz. 1) A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ~ de frică. 2) fig. A înceta de a se manifesta; a tăcea. Vocile ~esc. /<lat. ammutire

amuțì v. 1. a (se) face mut;. 2. a rămânea mut (de sfială sau sperietură); 3. fig. în curând satul în vale amuțește EM. [Lat. *ADMUTESCERE].

amuțésc v. intr. (lat. ad, la, și mutesco. V. muțesc. Muțesc, devin mut: a amuțit de frică. Nu maĭ ripostez, tac: tunurile dușmanuluĭ aŭ amuțit. V. tr. Fac mut: frica l-a amuțit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amuți (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, 3 sg. amuțește, imperf. 1 amuțeam; conj. prez. 1 sg. să amuțesc, 3 să amuțească

amuți (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, imperf. 3 sg. amuțea; conj. prez. 3 să amuțească

amuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, imperf. 3 sg. amuțea; conj. prez. 3 sg. și pl. amuțească

amuțesc, -țească 3 conj., -țit prt.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AMUȚI vb. 1. v. muți. 2. v. înceta.

AMUȚI vb. 1. (MED.) a muți. 2. a dispărea, a înceta, a se liniști, a muți, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amuți (-țesc, -it), vb. – A deveni mut. – Mr. amuțăscu. Lat. *ammutῑre (Pușcariu 86; Candrea-Dens., 1191; DAR), cf. it. ammutire. Cf. mut.Der. amuțeală, s. f. (amuțire).

Intrare: amuțit
amuțit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amuțit
  • amuțitul
  • amuțitu‑
  • amuți
  • amuțita
plural
  • amuțiți
  • amuțiții
  • amuțite
  • amuțitele
genitiv-dativ singular
  • amuțit
  • amuțitului
  • amuțite
  • amuțitei
plural
  • amuțiți
  • amuțiților
  • amuțite
  • amuțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: amuți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amuți
  • amuțire
  • amuțit
  • amuțitu‑
  • amuțind
  • amuțindu‑
singular plural
  • amuțește
  • amuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amuțesc
(să)
  • amuțesc
  • amuțeam
  • amuții
  • amuțisem
a II-a (tu)
  • amuțești
(să)
  • amuțești
  • amuțeai
  • amuțiși
  • amuțiseși
a III-a (el, ea)
  • amuțește
(să)
  • amuțească
  • amuțea
  • amuți
  • amuțise
plural I (noi)
  • amuțim
(să)
  • amuțim
  • amuțeam
  • amuțirăm
  • amuțiserăm
  • amuțisem
a II-a (voi)
  • amuțiți
(să)
  • amuțiți
  • amuțeați
  • amuțirăți
  • amuțiserăți
  • amuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • amuțesc
(să)
  • amuțească
  • amuțeau
  • amuți
  • amuțiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muți
  • muțire
  • muțit
  • muțitu‑
  • muțind
  • muțindu‑
singular plural
  • muțește
  • muțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muțesc
(să)
  • muțesc
  • muțeam
  • muții
  • muțisem
a II-a (tu)
  • muțești
(să)
  • muțești
  • muțeai
  • muțiși
  • muțiseși
a III-a (el, ea)
  • muțește
(să)
  • muțească
  • muțea
  • muți
  • muțise
plural I (noi)
  • muțim
(să)
  • muțim
  • muțeam
  • muțirăm
  • muțiserăm
  • muțisem
a II-a (voi)
  • muțiți
(să)
  • muțiți
  • muțeați
  • muțirăți
  • muțiserăți
  • muțiseți
a III-a (ei, ele)
  • muțesc
(să)
  • muțească
  • muțeau
  • muți
  • muțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amuțit, amuțiadjectiv

  • 1. Care a devenit mut, care a pierdut facultatea de a vorbi. DLRLC DLRM
    • 1.1. figurat Ca mut, fără glas. DLRLC DLRM
      • format_quote Cînd a sunat clopotul, ne-am strîns mînele, amuțiți de durere. VLAHUȚĂ, N. 174. DLRLC
      • format_quote Vulturii ce stau amuțiți pe crestele seci și sure ale stîncelor nalte învățau de la el țipetul cel plîns al jalei. EMINESCU, N. 5. DLRLC
etimologie:

amuți, amuțescverb

  • 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. figurat A înceta de a vorbi; a se potoli, a se liniști. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni ușor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47. DLRLC
      • format_quote Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. DLRLC
      • format_quote Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128. DLRLC
      • format_quote tranzitiv factitiv Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42. DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete. DLRLC
      • format_quote Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48. DLRLC
      • format_quote Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.