2 intrări
26 de definiții
din care- explicative (18)
- morfologice (4)
- relaționale (3)
- etimologice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
amuțit4, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: amuți1] Asmuțit2.
amuțit3 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: amuți1] 1-6 Asmuțire (1-6).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
amuțit2, ~ă a [At: EMINESCU, N. 5 / Pl: ~iți, ~e / E: amuți2] 1 Devenit mut. 2 Mut (pentru scurt timp). 3 (Pop; îe) ~ de gură Lipsit (prin vrăji) de facultatea de a vorbi.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
amuțit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: amuți2] 1 Amuțire2 (1). 2 (Fig) Tăcere.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AMUȚIT sbst. Faptul de a amuți.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
AMUȚIT, -Ă, amuțiți, -te, adj. Care a devenit mut, care a pierdut facultatea de a vorbi. ◊ Fig. Ca mut, fără glas. Cînd a sunat clopotul, ne-am strîns minele, amuțiți de durere. VLAHUȚĂ, N. 174. Vulturii ce stau amuțiți pe crestele seci ți sure ale stîncelor nalte învățau de la el țipetul cel plîns al jalei. EMINESCU, N. 5.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AMUȚIT, -Ă, amuțiți, -te, adj. Care a devenit mut; fig. tăcut, liniștit. – V. amuți.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
amuți2 v [At: PSALT. SCH. 121/15 / Pzi: ~țesc și (înv) amut / E: lat* am-mutire cf muți] 1-2 vir A(-și) pierde graiul. 3 vi (Fig) A rămâne ca mut. 4 vtrf (Îe) A ~ pe cineva (de gură) A face pe cineva (prin vrajă sau argumente hotărâtoare) să-și piardă graiul sau să tacă din gură.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
amuți1 vt [At: DA / Pzi: ~țesc / E: amuța css] A asmuța.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AMUȚI (-uțesc) I. vb. intr. 1 A deveni mut, a-și pierde graiul: cineva poate să amuțească în urma unei emoțiuni puternice, a unei boale ¶ 2 fig. A nu mai da semn de viață, a fi în neactivitate: politica predominînd, literatura a amuțit (NEGR.) ¶ 3 A nu mai vorbi cîtva timp, a tăcea de-odată: de-odată amuțirăm cu toții (VLAH.) ¶ 4 fig. A înceta de a mai face sgomot: cînd sosea în toiul horei, amuțea zarva (DLVR.); pianul amuțește ca prin farmec (CAR.). II. vb. tr. 1 A face pe cineva să ajungă mut: De gură m’au amuțit (SEV.) ¶ 2 fig. A opri ceva de a mai face sgomot: rîul... amuțindu-și valurile, adoarme sub un mal înalt de piatră (VLAH.). III. ‡vb. refl. A-și opri glasul, a tăcea: amuțește-te, pune mîna ta preste gura ta (BIBL.) [lat. *ammutīre < mutus].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi, a deveni mut. ♦ Fig. (Despre ființe, p. ext. despre glas) A înceta de a vorbi sau de a se face auzit; a rămîne tăcut (ca mut). Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni uțor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47. Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128. ♦ Fig. (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete. Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48. Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72. ◊ Tranz. fact. Fig. Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42. – Variantă: muți (SADOVEANU, Z. C. 291, C. PETRESCU, C. V. 249) vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MUȚI vb. IV v. amuți.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AMUȚI, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se liniști. [Var.: muți vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
A AMUȚI ~esc intranz. 1) A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ~ de frică. 2) fig. A înceta de a se manifesta; a tăcea. Vocile ~esc. /<lat. ammutire
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
amuțì v. 1. a (se) face mut;. 2. a rămânea mut (de sfială sau sperietură); 3. fig. în curând satul în vale amuțește EM. [Lat. *ADMUTESCERE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
amuțésc v. intr. (lat. ad, la, și mutesco. V. muțesc. Muțesc, devin mut: a amuțit de frică. Nu maĭ ripostez, tac: tunurile dușmanuluĭ aŭ amuțit. V. tr. Fac mut: frica l-a amuțit.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
amuți (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, 3 sg. amuțește, imperf. 1 amuțeam; conj. prez. 1 sg. să amuțesc, 3 să amuțească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
amuți (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, imperf. 3 sg. amuțea; conj. prez. 3 să amuțească
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
amuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțesc, imperf. 3 sg. amuțea; conj. prez. 3 sg. și pl. amuțească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
amuțesc, -țească 3 conj., -țit prt.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
AMUȚI vb. 1. v. muți. 2. v. înceta.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
AMUȚI vb. 1. (MED.) a muți. 2. a dispărea, a înceta, a se liniști, a muți, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A amuți ≠ a se auzi
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
amuți (-țesc, -it), vb. – A deveni mut. – Mr. amuțăscu. Lat. *ammutῑre (Pușcariu 86; Candrea-Dens., 1191; DAR), cf. it. ammutire. Cf. mut. – Der. amuțeală, s. f. (amuțire).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
verb (V401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
amuțit, amuțităadjectiv
- 1. Care a devenit mut, care a pierdut facultatea de a vorbi. DLRLC DLRM
-
- Cînd a sunat clopotul, ne-am strîns mînele, amuțiți de durere. VLAHUȚĂ, N. 174. DLRLC
- Vulturii ce stau amuțiți pe crestele seci și sure ale stîncelor nalte învățau de la el țipetul cel plîns al jalei. EMINESCU, N. 5. DLRLC
-
-
etimologie:
- amuți DLRM
amuți, amuțescverb
- 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 1.1. A înceta de a vorbi; a se potoli, a se liniști. DEX '09 DLRLC
- Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni ușor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47. DLRLC
- Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. DLRLC
- Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128. DLRLC
- Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42. DLRLC
-
- 1.2. (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete. DLRLC
- Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48. DLRLC
- Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72. DLRLC
-
-
etimologie:
- *ammutire (din mutus „mut”). DEX '09 DEX '98