AMUȚIT, -Ă, amuțiți, -te, adj. Care a devenit mut, care a pierdut facultatea de a vorbi. ◊ Fig. Ca mut, fără glas. Cînd a sunat clopotul, ne-am strîns minele, amuțiți de durere. VLAHUȚĂ, N. 174. Vulturii ce stau amuțiți pe crestele seci ți sure ale stîncelor nalte învățau de la el țipetul cel plîns al jalei. EMINESCU, N. 5.