APLECA (-ec) I. vb. tr. 1 A îndoi, a pleca, a coborî: cu o lovitură l-a aplecat la pămînt; el apleacă bărbia în piept (CAR.) ¶ 2 A lipi de piept, a da să sugă, a alăpta; proverb: copilul pînă nu plînge, nu-l apleacă mumă-sa, ca să capeți ceva, nu trebue să taci; mai des întrebuințat azi cînd este vorba de animale: apleacă mielul la oaie. II. vb. refl. 1 A se îndoi, a se pleca: s’a aplecat și a luat o piatră; se apleacă la urechea avocatului și-i șoptește ceva (CAR.) ¶ 2 A se pleca pentru a saluta, a se înclina: s’a aplecat în dreapta și în stînga la toți cei din biserică (ISP.) ¶ 3 Se apleacă ziua, se face seară (BUD.) ¶ 4 🩺 pop. A i se ~, a-l cuprinde greața, a căpăta o indigestie: să nu bei apă după lucru gras, că ți s’apleacă (CAR.) [lat. applĭcare].