ASTUPA (-up) I. vb. tr. 1 A pune ceva într’o spărtură, într’o gaură, într’o crăpătură, a o închide pentru a nu lăsa să treacă ceva prin ea: astupă crăpăturile de la fereastră, să nu vie frigul; fig.: pierdea... douăsprezece mii de lei, sumă cu care... ar fi putut ~ multe găuri (BR.-VN.) ¶ 2 A pune un dop: astupă sticla ¶ 3Vorb. de părțile corpului: a-și ~ gura, nasul, urechile; fig.: ~ gura cuiva, a împiedica pe cineva să mai vorbească, a nu-l mai lăsa să cîrtească; proverb: gura lumii numai pâmîntul o astupă; pop. a-și ~ gura, a tăcea, a nu mai cîrti ¶ 4 A acoperi cu ceva, a ascunde sub ceva: astupă-ți ochii, să nu intre praf; fig.: ~ ochii cuiva, a-i lua vederea, a-l orbi ¶ 5 A acoperi prin îngrămădirea de ceva într’un loc: ninsoarea... într’un buc ne astupă calea (CRG.) ¶ 6 A face să nu se vadă, a ascunde: malul din dreapta ne astupă vederea (VLAH.) ¶ 7 ‡A face să nu se audă: a trîntorilor urlete, a albinelor sunete astupă (CANT.) ¶ 8 ‡A face să se uite: se umplu de mare bucurie... gîndind că-și va ~ greșala ce făcusă (NEC.). II. vb. refl. A se închide (vorb. de o spărtură, de o crăpătură, etc.) [lat. *adstuppare < stuppa].