Definiția cu ID-ul 413231:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
baccea (baccele), s. f. – Bătrîn decrepit, ramolit, terminat. Tc. bahsizça „fără valoare” (Iorgu, GS, IV, 381). Scriban se gîndește, cu mai puține șanse, de a se adeveri, la tc. baǵci.