BELCIUG, belciuge, s. n. 1. Verigă de metal care servește la fixarea unui lacăt, a unui lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână. (Fam.) A (nu) fi câștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate cere orice fel de serviciu. 2. Meandru al unui râu care în perioadele de secetă rămâne izolat de albia acestuia. – Din sl. bĕličugŭ.