birău, birăi, (bdirău, birai), s.m. (reg.; înv.) 1. Primar rural; jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria, 2001: 101). 2. Conducător, șef, vătaf. ■ (onom.) Birăușu, poreclă în Bârsana. (Sec. XV). – Din magh. biró „judecător, magistrat; primar” (DER, MDA).