2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. Bun, blajin; (despre fapte, sentimente) care exprimă bunătate. ♦ (Despre animale) Care nu face rău sau nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

blând, ~ă [At: COD. VOR. 149 / Pl: ~nzi, ~e / E: ml blandus] 1 a (D. oameni) Pașnic și prietenos Si: blajin (1). 2 a (D. fapte, sentimente etc.) De om bun. 3 a (D. animale) Care acceptă prezența omului. 4 a (Fig; d. natură, timp etc.) Plăcut. 5 av (Îe) Șezi (sau stai) – Stai liniștit. 6 av (Îvp) A se face – A se îmblânzi. 7 șI (Pop) Urticarie. 8 sf (Pop) Umflătura de la o înțepătură de insectă. 9 sfa (Pop) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 10 sf Melodie după care se execută acest dans.

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

BLÎND, -Ă, blînzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poartă cu bunătate, are un caracter bun (și pașnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rău; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Calm, domol, lin, ușor. Iarnă blîndă.Lat. blandus.

BLÂND ~dă (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rău oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoacă senzații violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

blând a. 1. mângăios, plăcut: cu dulci, cu blânde șoapte AL.; 2. care nu face rău (de animale): pisica blândă zgârie rău; 3. care nu-i aspru, plin de bunătate (despre om): cuvinte blânde. [Lat. BLANDUS].

blînd, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. Blîndă și îngăduitoare, n-a vrut să-și pună mintea c-o sturlubatecă (CR.). ♦ (despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) De om bun; care exprimă bunătate, blîndețe. Blînzi erau ochii, blîndă era fața, Blînd era glasul celui străin (ALECS.). ◊ (adv.) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă (EMIN.). 2 (despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie; de care te poți apropia fară teamă. El zărește-o căprioară, Fiară blîndă de la munte (ALECS.). ◊ Expr. (A fi) mîță blîndă v. mîță. 3 Fig. (despre timp, natură etc.) Care este plăcut, care nu este aspru, care nu este excesiv. Soarele blînd ne stropește cu razele lui calde (STANCU). II s.f. (pop.) 1 Urticarie. Uite, ce blîndă mi-a ieșit pe trup! (CR.). 2 Umflătură de la o înțepătură de insectă. Are blînde din cauza țînțarilor. • pl. blînzi, -de. /lat. blandus, -a, -um.

BLÎND, -Ă, blînzi, -de, adj. 1. (Despre oameni, în opoziție cu violent, aspru, sever) Care este (sau pare a fi) incapabil de a face un rău; blajin. V. prietenos, bun. Blîndă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatecă și c-o leneșă de fată ca aceasta. CREANGĂ, P. 292. [Nicolaie Mavrocordat] era bun chinuitor, aspru către aristocrați, pre care știa a-i ținea în respect, și blînd cătră norod. NEGRUZZI, S. I 179. O umbră blîndă și ușoară Din seraiuri iese naintînd spre mal. BOLINTINEANU, O. 102. ♦ (Despre fapte, sentimente și tot ce ține de natura omului) De om bun; dulce, duios. Lelițele mele de la Păstrăveni... sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. Și nu e blînd ca o poveste Amorul meu cel dureros. EMINESCU, O. I 211. Blînzi erau ochii, blîndă era fața, Blînd era glasul celui străin. ALECSANDRI, P. I 23. Astă-noapte și ieri noapte, Mă strigă cu blînde șoapte Mîndra mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ◊ (Adverbial) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84. Blînd dacă te vei purta, Atunci vei putea afla. TEODORESCU, P. P. 104. ♦ (Despre animale, în opoziție cu sălbatic, rău) Care nu face rău, de care te poți apropia fără teamă, care nu se sperie. Și voi, cîinii mei, Blînzi ca niște miei, Tari ca niște lei. BOLINTINEANU, O. 80. El zărește-o căprioară, Fiară blîndă de la munte. ALECSANDRI, P. II 89. Șerpele de casă îi blînd și nu mușcă. ȘEZ. I 128. Mielul blînd suge la două oi (= omul care se dă bine cu toată lumea trage foloase de la toți). 2. Fig. (în opoziție cu aspru, dur etc.) Care dă senzație plăcută de calm; potolit, lin, domol, dulce. Soarele blînd ne stropește cu razele lui calde. STANCU, D. 70. Vom visa un vis ferice, îngîna-ne-vor c-un cînt Singuratece izvoare, Blînda batere de vînt. EMINESCU, O. I 75. Ieri timpul era acoperit și blînd. NEGRUZZI, S. I 99. Iarnă blîndă = iarnă fără ger, călduță, ușoară.

blînd, -ă adj. (lat. blandus, lingușitor, atractiv). Plăcut, mîngîĭetor: cuvinte blînde. Bun, delicat, amabil: om blînd. Nesperios, care nu fuge de om: căprioară blîndă. Adv. Cu blîndeță: a vorbi blînd.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

blând adj. m., pl. blânzi; f. blândă, pl. blânde

blând adj. m., pl. blânzi; f. blândă, pl. blânde

blând adj. m., pl. blânzi; f. sg. blândă, pl. blânde

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLÂND adj. v. domol, lin, ușor.

BLÂND adj., adv. 1. adj. blajin, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâșin, (înv.) lin. (Om ~.) 2. adj. v. ușor. 3. adv. v. ușor. 4. adj. (MET.) moderat, potrivit, temperat, (fig.) dulce. (Climă ~.)

Blând ≠ aspru, avan, sever, crunt, drastic, dur, nemilos, rău, răutăcios, fricos, sălbatic, sperios

BLÎND adj., adv. 1. adj. blajin, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pîșin, (înv.) lin. (Om ~.) 2. adj. calm, domol, lin, liniștit, moderat, molcom, potolit, ușor. (Vînt ~; ploaie ~.) 3. adv. lin, ușor, (înv. și pop.) molcomiș. (Seara coboară ~.) 4. adj. moderat, potrivit, temperat, (fig.) dulce. (Climă ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

blînd (blînde), adj. – Blajin, bun, pașnic. – Mr. blîndă, megl. blondă. Lat. blandus (Pușcariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando). Der. blîndă, s. f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împăca, a liniști, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzește; dresor). Blîndă se consideră uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisă în general este că, dimpotrivă, rut. blynda, sb. blanda și bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Pușcariu 779 ca der. dintr-un lat. *blandῑre (< blandῑri), este mai curînd o formație internă a rom. De asemenea se consideră în general că blîndețe, s. f. (gingășie, dulceață, bunătate) reprezintă lat. blandῑties (Pușcariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. internă a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndeție și blînzie, s. f. (înv., gingășie, dulceață).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

blând, -ă, blânzi, -de, s.f. – Aluniță, semn de mamă: „Ce de blânde are pă piele femeia asta” (Crâncău, 2013). – Lat. blandus „mângâietor, seducător” (Pușcariu, Candrea, DA, cf. DER; DEX).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CHRONOS GAR EUMARES THEOS (gr.) (Χρόνος γὰρ εὐμαρής θεός) timpul este un zeu blând – Sofocle, „Electra”, 179. Timpul vindecă rănile. El aduce cu sine alinarea suferințelor omenești. V. și Il tempo è un galantuomo.

BLÎND adj. 1. Blîndu (Hur; Viciu 15); -l (16 A I 262); – Roman (ib. 140; C Ștef; C Bog). 2. Blînd/ea, V. (Sd XI 280; -escu ard. -ești s.; Blînzii s. 3. Blănde (Sd XI 281); Blundean, Gr. (17 A III 3), prob. lectură greșită.

Timpul e zeu blînd – spune Sofocle în Electra, versul 179. E o comparație prin care marele poet elin sugerează că timpul aduce uitare, alinare. Și cu acest înțeles, metafora, păstrîndu-și frumusețea după 2500 de ani, mai apare și astăzi în paginile literaturii. (Vezi și „Il tempo e un galantuomo”). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

șezi blând! expr. (reg.) stai cuminte!, liniștește-te!

Intrare: Blând
Blând nume propriu
nume propriu (I3)
  • Blând
Intrare: blând
blând adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blând
  • blândul
  • blându‑
  • blândă
  • blânda
plural
  • blânzi
  • blânzii
  • blânde
  • blândele
genitiv-dativ singular
  • blând
  • blândului
  • blânde
  • blândei
plural
  • blânzi
  • blânzilor
  • blânde
  • blândelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blând, blândăadjectiv

  • 1. Bun, blajin; (despre fapte, sentimente) care exprimă bunătate. DEX '09
    sinonime: blajin bun
    • diferențiere (Despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. DEX '98 DLRLC
      • format_quote Blîndă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatecă și c-o leneșă de fată ca aceasta. CREANGĂ, P. 292. DLRLC
      • format_quote [Nicolaie Mavrocordat] era bun cîrmuitor, aspru către aristocrați, pre care știa a-i ținea în respect, și blînd cătră norod. NEGRUZZI, S. I 179. DLRLC
      • format_quote O umbră blîndă și ușoară Din seraiuri iese naintînd spre mal. BOLINTINEANU, O. 102. DLRLC
      • diferențiere1. (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. DEX '98 DLRLC
        • format_quote Lelițele mele de la Păstrăveni... sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. 6. DLRLC
        • format_quote Și nu e blînd ca o poveste Amorul meu cel dureros. EMINESCU, O. I 211. DLRLC
        • format_quote Blînzi erau ochii, blîndă era fața, Blînd era glasul celui străin. ALECSANDRI, P. I 23. DLRLC
        • format_quote Astă-noapte și ieri noapte, Mă strigă cu blînde șoapte Mîndra mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. DLRLC
        • format_quote (și) adverbial Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84. DLRLC
        • format_quote (și) adverbial Blînd dacă te vei purta, Atunci vei putea afla. TEODORESCU, P. P. 104. DLRLC
    • 1.1. (Despre animale) Care nu face rău sau nu fuge de om; care nu se sperie. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Și voi, cîinii mei, Blînzi ca niște miei, Tari ca niște lei. BOLINTINEANU, O. 80. DLRLC
      • format_quote El zărește-o căprioară, Fiară blîndă de la munte. ALECSANDRI, P. II 89. DLRLC
      • format_quote Șerpele de casă îi blînd și nu mușcă. ȘEZ. I 128. DLRLC
      • format_quote expresie Mielul blînd suge la două oi = omul care se dă bine cu toată lumea trage foloase de la toți. DLRLC
  • 2. figurat (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. DEX '09 DEX '98
    • diferențiere figurat Care dă senzație plăcută de calm. DLRLC
      • format_quote Soarele blînd ne stropește cu razele lui calde. STANCU, D. 70. DLRLC
      • format_quote Vom visa un vis ferice, îngîna-ne-vor c-un cînt Singuratece izvoare, Blînda batere de vînt. EMINESCU, O. I 75. DLRLC
      • format_quote Ieri timpul era acoperit și blînd. NEGRUZZI, S. I 99. DLRLC
      • diferențiere1. Iarnă blândă = iarnă fără ger, călduță, ușoară. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.