boboti, bobotesc, vb. intranz. – 1. A pâlpâi, a arde cu flăcări trosnind (Papahagi, 1925): „Focu-n vatră bobote” (Memoria, 2001: 105). 2. A se umfla, a zvâcni: „Bubă și zgaibă ce coace, / Ce sparje, / Ce rușește, / Ce bobotește, / Ce urzâcă, / Ce beșică” (Bilțiu, 1990: 275). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). – Din srb. bobotiti (Scriban); din bobot „flacără; foc mic” (< srb. bobot) (DLRM); cf. bobotaie „vâlvătaie” (< bobot) (DEX, MDA).